"Roş-albaştrii" vor disputa astăzi al doilea meci amical de la încheierea turului. Adversară le va fi Minerul Ştei, echipă clasată pe locul trei la jumătatea campionatului Diviziei D. Meciul se va juca pe stadionul Minerul cu începere de la ora 11.00. Cu această ocazie, conducerea tehnică a FC Bihor va testa şi câţiva jucători. Printre aceştia se numără Szelesi Tibor ( mijlocaş, 24 ani, de la Lotus Felix) şi doi ruşi, Ilea Teriglazov şi Alexander Bukleev, care s-au antrenat ieri cu echipa bihoreană la una din bazele sportive cu teren sintetic din oraş. Primul are 22 de ani şi joacă pe banda stângă, iar celălalt este în vârstă de 21 de ani şi evoluează în centrul liniei de mijloc. Ambii provin de la gruparea rusă de primă ligă Krylya Sovietov Samara, clasată pe locul 14 din 16 echipe în ultima ediţie de campionat. Altfel, orădenii şi-au stabilit locurile de cantonament din această iarnă. Mai întâi se vor deplasa în Ungaria, la Tiszaujvaros, unde s-au pregătit şi în vară, urmând ca în partea a doua a pregătirii să se deplaseze la munte, mai precis la Sinaia. FC Bihor va intra în vacanţă pe 10 decembrie şi se va reuni în 9 ianuarie.