FC Bihor - Victoria Carei 4-2 (1-1) - Victorioși la final de cantonament
La final de cantonament, FC Bihor s-a deplasat la Satu Mare pentru un joc de verificare în compania colegei de serie, Victoria Carei. Meciul desfășurat pe terenul sintetic de la Baza Dinamo a fost câștigat de orădeni cu 4-2 (1-1).
Ultima clasată din seria 10 a Ligii a III-a a început mai bine partida și a deschis scorul în minutul 9 prin E. Kinczel (0-1). Înainte de pauză, FC Bihor a reușit să egaleze după ce Sergiu Jurj (40) a finalizat din apropiere centrarea lui Gunie (1-1).
Diferența de valoare dintre cele două echipe s-a văzut și mai bine în partea secundă, în care orădenii au marcat de trei ori chiar dacă veneau după o perioadă extenuantă de încărcare fizică. Andrei Gheorghiță (58) a adus FC Bihor în avantaj (2-1) după o acțiune personală, după care Marius Hosu (72) și Constantin Roșu (74) au majorat diferența (4-1). Sătmărenii, la care au evoluat și orădenii Patrick Andraș și Raul Ardelean, împrumutați de la FC Bihor, au redus proporțiile eșecului în minutele de prelungiri dintr-o lovitură de la 11 metri transformată de Vaida (2-4).
La FC Bihor au jucat în prima repriză: R. Bob – R. Săutiuț, A. Gal, D. Stan, L. Ioviță, G. Cherman, A. Hosu, R. Gunie, Ad. Popa, A. Chindlea, Sg. Jurj. În repriza secundă au intrat: Ed. Nergheș – C. Jurj, C. Petruș, D. Lupșe, T. Serediuc, C. Roșu, A. Moga, R. Clemeniuc, R. Farcaș, A. Gheorghiță, M. Hosu. Antrenori: Florin Farcaș, Dorin Mihuț și Vlad Ghețe.
Din cauza problemelor medicale nu au evoluat Fl. Drăgan, I. Ban și Al. Popa.
Următoarele amicale pentru FC Bihor vor fi cele din „triunghiularul” cu Crișul Chișineu Criș și Corvinul Hunedoara, programat în 18 februarie la Arad. De la reluarea pregătirilor, formația orădeană a mai jucat cu Minaur Baia Mare, scor 0-2, și cu CSC Dumbrăvița, scor 1-1, ambele echipe din liga secundă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.