Aflaţi în perioada de pregătire pentru viitorul sezon competiţional, roş-albaştrii vor disputa primul joc de verificare mâine, de la ora 11.00, pe Stadionul Iuliu Bodola (intrarea liberă). Adversara lui FC Bihor Oradea va fi Victoria Carei, fosta colegă de serie din sezonul trecut al Ligii a III-a.

 

Elevii lui Florin Farcaş au început săptămână cu un antrenament în pădurea din Băile Felix care a avut ca principal obiectiv reacomodarea la efort a sportivilor. Cu acest prilej, în lotul de jucători ai FC Bihor a apărut şi un nume nou. Este vorba despre Alin Valkai, un tânăr jucător care aparţine de LPS Bihorul şi care este testat în această perioadă de către tehnicianul orădenilor. Pe parcursul acestei săptămâni, roş-albaştrii au programate 7 antrenamente, două dintre zile, marţi şi joi, fiind cu antrenamente duble.

 

Mulţi bihoreni la Carei

În dimineaţa zilei de mâine, de la ora 11.00 astfel încât temeperaturile să fie suportaile, FC Bihor va susţine primul test, pe propriul teren, în compania echipei Victoria Carei, cea care s-a slavat de la retrogradarea în Liga a 4-a terminând pe locul al 4-lea în playout-ul Seriei 10 din Liga a III-a şi pe 8 la general. Totuşi, în această vară, formaţia din Carei a făcut modificări importante în lotul de jucători care, pentru viitorul sezon competiţional, va cuprinde nu mai puţin de 6 bihoreni la origini. Este vorba despre portarul Fila Karoly (27 de ani, venit de la CSM Satu Mare), fundașul Rafael Popovici-Ciatău (19 ani, CSM Satu Mare), frații Darius (20 de ani) și Eduard Marina (17 ani), ambii Sportul Șimleu Silvaniei, și frații Noah (19 ani) și Darius Farcaș (17 ani, ambii activând la Club Atletic Oradea în campionatul 2022/2023). Echipa din Carei mai are un bihorean în cadrul clubului, iar acesta este fostul portar Ioan Pap Deac, cel care se va ocupa de pregătirea portarilor în viitorul sezon competiţional. „Papi” a ocupat această funcţie la CSM Satu Mare, în sezonul trecut şi, după cum se poate observa, el şi alţi câţiva jucători s-au mutat la conjudeţenii de la Victoria Carei.