Atacantul Pablo Osvaldo Vazquez, care a semnat cu FC Timişoara un contract pe trei ani, cu opţiune de prelungire pentru încă doi, a declarat că îşi doreşte să câştige titlul de campion cu gruparea bănăţeană şi apoi să evolueze în Liga Campionilor.

 

"Fotbalul românesc este unul foarte bun, cel din toată Europa este unul foarte valoros. Visul fiecărui fotbalist este să ajungă în Europa şi sunt fericit că am ajuns aici. Venirea mea la Timişoara este un pas înainte. Am venit aici să câştig şi să ajut această echipă. Îmi doresc să ne îndeplinim obiectivele, să devenim campioni şi să ajungem în Liga Campionilor sau, în cel mai rău caz, în Liga Europa. Mă voi bate pentru un post de titular şi sper să mă înţeleg cât mai bine cu jucătorii şi cu antrenorii", a spus Vazquez.

Atacantul argentinian, în vârstă de 27 de ani, a precizat că este foarte motivat să se adapteze cât mai repede în fotbalul din Liga I: "Sunt un atacant de careu, de forţă, îmi place să mă lupt în careul de 16 metri şi, ca orice atacant, îmi place foarte mult să marchez. Până acum am reuşit să înscriu cam 15 goluri pe sezon. Ştiu că au fost mai mulţi jucători argentinieni în România care au avut probleme de adaptare, dar pentru mine acest lucru reprezintă o motivaţie în plus să mă adaptez cât mai repede aici".

Pablo Osvaldo Vazquez a ajuns la Timişoara marţi seara. Atacantul argentinian a mai evoluat la Argentino Rosario, Bolognesi, Estudiantes Buenos Aires, Central Cordoba, Villa Mitre, Newell's Old Boys, Nueva Chicago, iar ultima dată a fost legitimat în Bolivia, la echipa The Strongest. La această formaţie a marcat 19 goluri în 33 de meciuri.