FCBihor II - CF Bihorul Beiuş 0-2 (0-1)
A învins experienţa
FCBihor II: Axinte - Cobârzan, Berde, Pătraşcu, Cistean, Balea, Achim. Bulz, Oros, Chebeleu, Popescu. Au mai jucat: Fildan -Roşan, Magda, Nedea, Chiş, Lupo, Lukacs. Antrenori: prof. Ioan Naom şi Gheorghe Bologan.
C.F. Bihorul Beiuş: Bonta - Gh. Rus, Ganea, Rus, Halasz, Roşca, Luca, Ţirban, Borza, Popa şi Silaghi. Au mai intrat: Morar, Tăut, Buzgău, Iancu, Mihoc, Bodean şi Ţica. Antrenori: prof. Rudi Kovacs şi prof. Adrian David.
A arbitrat bine o brigadă orădeană formată din Alin Bungău - centru, Mircea Monenciu şi Vlad Bungău - asistenţi.
Pe un teren acoperit cu un strat destul de gros de zăpadă, cele două echipe au căutat să ofere o partidă atractivă, ceea ce, de altfel, au şi reuşit. Eliminarea prematură a experimentatului Remus Ganea, în minutul 21, pentru injurii la adresa arbitrului, nu i-a împiedicat pe beiuşeni să controleze jocul şi să se impună şi la Oradea, după ce în urmă cu două săptămâni câştigaseră la Mizieş, cu 3-0. Oaspeţii şi-au permis să rateze şi o lovitură de la 11 metri, prin Borza, în minutul 33. Peste doar un minut însă, Silaghi a trecut în mare viteză de apărarea orădeană, înscriind spectaculos printr-un lob.
Şi repriza secundă a fost la discreţia beiuşenilor, care au ratat ocazii clare prin Paul Luca (`50), Iancu (`62) - bară. Desprinderea a venit în minutul 76, când Ţica i-a pasat lui Paul Luca, care, de la 25 de m, şutează uşor sub bară, Axinte încasând un gol parabil. Înainte de gol însă, în minutul 70, gazdele au avut o bună oportunitate de a marca, prin Chebeleu, dar Tăut a respins mingea de pe linia porţii.
Sâmbătă, beiuşenii vor juca la Ştei, cu Oţelul, ultima verificare înaintea meciului de campionat cu Someş Gaz Beclean.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.