Min 5: Szekely prinde un şut sănătos de la 16 metri, Mindileac nu reţine mingea, aceasta ajunge la Jula care, din 6 metri, trimite mingea în poartă, 1-0; Min10: Ţîrlea şutează de la 17 metri , mingea ocolind cu puţin poarta; Min 19: În urma unei combinaţii superbe a oaspeţilor, Lungan centrează de pe stânga, balonul ajunge la Stoican, care îl recentrează lui Fele, iar acesta, din poziţie centrală, de la 10 metri, îl execută cu sânge rece pe Oltean, 1-1; Min 25: Lovitură liberă de la 16 metri, execută Aldea, mingea lovind bara transversală a porţii lui Mindileac; Min 30: Mingea circulă pe traseul Stan-Lungan-Grigorie, ultimul, ajuns la 6 metri de poarta gazdelor, trage pe lângă poartă; Min 37: Gafă de începător a lui Aldea, balonul ajunge la Stan, iar acesta, în loc să forţeze o pătrundere de unul singur, preferă o pasă la Gado, aflat în ofsaid; Min 45: ?Centralul? Rojneai îl eliminã gratuit pe Grigorie, după ce îi "oferă" al doilea galben, în urma unui henţ involuntar al acestuia; Min 50: Acţiune personală de toată frumuseţea a lui Stan, vârful orădean intrând ca prin ?brânză? prin defensiva gazdelor, şutând apoi plasat, pe lângă portarul Oltean, 1-2; Min 60: Un balon trimis la disperare în careul orădean, Mindileac iese neinspirat, mingea, lovită de un fotbalist clujean se îndreaptă spre poarta noastră, însă Gongolea salvează de pe linia porţii; Min 64: Lovitură liberă de la 25 de metri, Jula şutează cu sete, Mindileac prinde cu greutate; Min 65: Acelaşi Jula înscrie cu capul, în urma unei centrări de pe partea dreaptă, speculând indecizia apărării orădene, 2-2; Min 71: Bara salvează formaţia orădeană de la primirea unui nou gol, lovitura de cap a lui Szekely lovind stâlpul din dreapta portarului nostru; Min 74: Şut puternic şi plasat al lui Szekely, de la 16 metri lateral stânga, Mindileac are un reflex uimitor şi scoate de sub bară; Min 78: "Eurogol" reuşit de Bălaşa, care transformă cu precizie lovitura liberă de la 16 m acordată de central în urma faultului comis de gazde asupra lui Stan, 2-3; Min 84: Orădenii ar fi putut închide definitiv meciul, dar Stan, aflat la limita ofsaidului, este lansat excelent de Georgiu, însă nu reuşeşte să-l învingă pe goal-keeper-ul gazdelor, care scoate în corner şutul atacantului orădean.