Finala Cupei României - faza județeană - CAO și Bihorul Beiuș se bat pentru trofeu
Finala fazei județene a Cupei României se joacă astăzi, cu începere de la ora 17.30, pe Stadionul Crișul din Aleșd acolo unde față în față se vor afla Bihorul Beiuș și Club Atletic Oradea, două dintre forțele campionatului Ligii a IV-a Bihor, cea mai puternică întrecere județeană de fotbal. Intrarea va fi liberă.
Rămase doar cu șanse teoretice la câștigarea campionatului județean de fotbal, cele două formații vor încerca să câștige trofeul și astfel să îndulcească oarecum gustul eșecului din tenativa de a câștiga Liga a IV-a Bihor. La debutul acestui sezon competițional atât CAO cât și Bihorul Beiuș aveau derept obiectiv câștigarea campionatului și încercarea de a promova în Liga a III-a. Ajunse în playoff, cele două formații nu au avut parcursul visat astfel că în acest moment nu mai au practic nicio șansă să recupereze ecartul față de liderul CS Diosig, aflat la cel puțin 8 puncte distanță cu doar 4 etape rămase de disputat. CAO ocupă locul al 3-lea cu 20 de puncte acumulate în cele 10 etape din playoff, iar Bihorul Beiuș ocupă locul al 4-lea cu 17 puncte adunate după 10 meciuri disputate. La rândul ei, Bihorul Beiuș și-a dorit să câștige campionatul Ligii a IV-a, cele câteva transferuri importante realizate în pauza de iarnă, cu jucători care au trecute în CV meciuri jucate la nivelul Ligii a III-a, fiind o dovadă puternică în acest sens. Din păcate însă pentru ambele finaliste, parcursul de metronom al liderului CS Diosig precum și evoluția neașteptat de bună a echipei Foresta Tileagd, a doua clasată, le-a scos din lupta pentru titlul de campioană județeană. În acest context a rămas bătălia pentru câștigarea Cupei României care asigură participarea în primul tur al competiției - faza națională.
CAO, învingătoare în singurul meci direct din acest sezon
Beiușenii au ajuns în ultimul act al competiției KO după ce au trecut în semifinale de Crișul Aleșd, echipă pe care au învins-o cu scorul de 2-0 chiar la Aleșd, localitate care a mai găzduit finala în urmă cu doi ani. În același timp CAO a avut un meci foarte dificil cu CS Diosig, formație pe care a depășit-o doar după executarea loviturilor de departajare, scor 5-3, asta după ce la finele timpului regulamnetar rezultatul era 2-2. În singurul meci direct din acest sezon competițional, CAO a învins acasă pe Bihorul Beiuș cu 1-0 în jocul disputat la Paleu.
Partida de la Aleșd, care va putea urmărită în direct pe pagina de Facebook a echipei CAO, va fi arbitrată de către Valentin Zah, ajutat de asistenții Daniel Leuca și Diana Ilie (o premieră pentru acest nivel). Arbitru de rezervă va fi Raul Bălăiban, iar observatori AJF Bihor au fost delegați Gheorghe Rusu și Florin Marian.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.