Fiorentina a făcut un transfer important
Mijlocaşul argentinian al echipei Lanus, Eduardo Antonio Salvio, a fost achiziţionat, ieri, de clubul AC Fiorentina pentru suma de 10,5 milioane de euro, informează cotidianul Corriere dello Sport. Salvio, în vârstă de 19 ani, a semnat un contract pe cinci sezoane cu gruparea la care este legitimat Adrian Mutu şi va avea un salariu anual de 600.000 de euro.
Eduardo Antonio Salvio (foto stânga), care este considerat cel mai mare talent al generaţiei sale, a debutat la prima reprezentativă a Argentinei la 20 mai într-un meci amical cu naţionala statului Panama. Salvio evoluează ca mijlocaş dreapta sau central, dar ar putea fi folosit de antrenorul Cesare Prandelli şi ca al doilea vârf, în spatele lui Alberto Gilardino.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.