Florin Farcaş după tragerea la sorţi - „Cealaltă serie pare mai uşoară”
ACS CAO 1910 Oradea va întâlni câştigătoarele Ligii a IV-a Cluj şi Satu Mare în barajul pentru accederea în Liga a III-a. Chiar dacă încă nu-şi cunoaşte adversarele, antrenorul echipei orădene, Florin Farcaş, consideră că reprezentantele judeţelor menţionate ar fi puternice decât cele din cealaltă mini-grupă din Regiuna Nord-Vest (Sălaj, Maramureş, Bistriţa-Năsăud).
În Bistriţa-Năsăud şi Maramureş, Liga a IV-a este structurată pe două serii, pe primul loc fiind Silvicultorul Maieru (Seria Nord) şi Progresul Năsăud (Seria Sud), respectiv CSM Sighetu Marmației (Seria Nord) şi Progresul Șomcuta Mare (Seria Sud). În Sălaj, Sportul Șimleu Silvaniei și Rapid Jibou sunt la egalitate de puncte (34) în fruntea clasamentului.
"Trebuie să ne atingem obiectivul"
Din fiecare mini-serie, organizată pe teren neutru, prima clasată va promova. Adversarele orădenilor vor fi cunoscute în urma unor meciuri de baraj, Florin Farcaş considerând că, din acest punct de vedere, oponentele ar avea un uşor avantaj. "La prima vedere, seria cealaltă pare mai uşoară, dar la baraj se pot întâmpla multe şi noi trebuie să ne atingem obiectivul. Clujul este un judeţ cu tradiţie în fotbal, cu potenţial, iar Satu Mare nu are o echipă în Liga a III-a şi dorinţa de a promova este foarte mare, dar şi noi suntem îndreptăţiţi să sperăm că vom promova. Pentru adversari e un avantaj că până la ora barajului vor juca mai multe meciuri oficiale, dar vom încerca să compensăm acest lucru prin meciuri în Cupa României şi partide amicale", consideră antrenorul principal al ACS CAO 1910 Oradea.
Satu Mare - Cluj, primul meci de baraj
În prima zi a turneului de baraj, se vor confrunta campioanele din Satu Mare şi Cluj, prilej pentru staff-ul tehnic orădean de a-şi studia mai bine adversarele, în ziua a doua, CAO va întâlni laureata din Satu Mare, iar în ultima zi, echipa orădeană va înfrunta câştigătoarea din Cluj. Deocamdată nu s-a stabilit o dată certă de disputare, fiind avansată de către FRF doar perioada 1-9 august.
Meci(uri) de Cupă şi de verificare
Pe 18 iulie, gruparea orădeană joacă în semifinalele Cupei României, faza judeţeană, cu concitadina Universitatea, învingătoarea din acest joc urmând să întâlnească în finală pe 22 sau 25 iulie câştigătoarea duelului Crişul Sântandrei - Viitorul Borş.
CAO a reluat pregătirile în urmă cu o săptămână, cu respectarea normelor stabilite de autorităţi, şi până la baraj va mai juca cel puţin trei meciuri de verificare, cu Bekescsaba (Ungaria, Liga 2), Luceafărul Oradea (Liga III) şi Foresta Tileagd (Liga IV). "Lotul este acelaşi şi sperăm să nu avem parte de accidentări şi să avem aceeaşi formă bună de dinaintea pandemiei de coronavirus", a conchis Florin Farcaş.
Atentie domnilor. LPS BIHORUL are acredititare de nivel de elita in Romania.Nici un alt club din Oradea nu are cum sa joace cu cei mai buni din tara.Ar terbui sa ne unim pt a putea fi promovati copii nostri in tara.Acolo au un grup de anternori ok stabilitate si continuitate.Nu trebuie sa decartam cu sutele de lei pe luna pt ce....
E bine sa vedem ca ati inceput pregatirile , pentru barajul care probabil nu vor fii ! Problema ca nimeni nu a facut acele teste epidemiologice,sau a respectat cerintele de a reincepe antrenamentele! Jucati amicale cu cine totusi, credeti ca restrictiile o sa va permita !
toti porniti egali. nimeni nu a jucat sau o sa jpace in graba. cam aceleasi nr meciuri o sa aveti toti. noi credem ca nici barajele ni se vor juca la termen.
Succes Florin
Cred ca era norma sa intrebati ca si ziarist si de csc - fotbal juniori pt ca acolo e haosul de pe lume si nu e normal pt ca sunt platiti toti antrenorii din bani nostri ai parintilor ....au plecat f f multi copii la lps din cauza antrenorilor Pop Sorin ( e mai tot timpul roosu la fata ) Radulescu Horica cel mai slab antrenor posibil Mutu Claudiu vrajeala ieftina ...sau sa aduceti la cunostintz despre arbitra batuta si i cuipat de Pop S , Nu este normal ce se intzmla la acest club pacaleala si amatorism iar acest Domn Farcas .ne abureste tot timpul