Prea multe nu sunt de spus după un joc care, în ciuda înfrângerii, a adus liniștea în tabăra orădenilor pentru ultimele 5 etape. Aceștia sunt siguri că nu vor retrograda la finalul sezonului după ce Metalul Reșița a făcut doar egal (1-1) pe teren propriu cu FC Brașov. La capătul unui meci în care cea mai mare ocazie a avut-o în prelungirile partidei, Luceafărul a pierdut 2-0 duelul cu Foresta Suceava într-o partidă contând pentru etapa a 33-a din Liga a II-a.

Cu toate că în turul campionatului bihorenii s-au impus cu 2-0, de această dată, băieții pregătiți de Alexandru Kiss n-au contat practic în duelul de pe Stadionul „Areni” unde singura ocazie notabilă au avut-o în minutul 90+2 atunci când Codoban a executat periculos o lovitură liberă de la 17 metri. Scorul a fost deschis devreme, chiar la prima ocazie de poartă. Dumitriu a centrat în careu de pe partea stângă, iar Daniel Lungu, din 6 metri, a reluat cu capul în plasa porții apărate de Began. Până la finalul primelor 45 de minute, în ciuda scorului, tot gazdele au rămas cu inițiativa având cele mai mari ocazii, dar Began a reușit să respingă de fiecare dată. Pentru a impulsiona atacul, Akexandru Kiss a făcut la pauză o schimbare ofensivă scoțându-l pe Iulian Cuc și introducându-l pe Claudiu Codoban. Cu toate acestea, cei care au înscris au fost tot sucevenii. După doar 4 minute de la reluarea jocului, Andrei Cerlincă a marcat din 16 metri cu un șut plasat la colțul lung, finalizând un contraatac inițiat de Rusu. Staff-ul tehnic al bihorenilor  a mai făcut o mutare ofensivă în minutul 68 atunci când a fost scos Bedea și a fost introdus Balla. Cu toate acestea nimic favorabil orădenilor nu s-a mai întâmplat. Dominarea sterilă nu a avut efect pe tabela de marcaj. Mai mult, gazdele puteau să-și mărească diferența în câteva rânduri la capătul unor contratacuri rapide. Așadar Foresta se impune fără emoții luându-și astfel revanșa după eșecul din tur. În urma acestui rezultat „luceferii” râmân pe locul al 12-lea cu 37 de puncte după 11 victorii, 4 egaluri și 15 înfrângeri. În runda viitoare, orădenii vor evolua pe teren propriu cu Dacia Unirea Brăila, a 7-a clasată. Jocul se va disputa sâmbătă, 13 mai, de la ora 11.00, pe Stadionul „Iuliu Bodola”.

Foresta Suceava: Niga - Mihălăchioae, Alin Mutu, D. Lung (cpt.), Drugă - Vl. Stănescu, Dumitriu - Dănilă (min. 52 Masella), Cerlincă (min. 73 Grumezescu), Vraciu - Bg. Rusu (min. 85 C. Buziuc). Antrenor: Marius Lup.

Luceafărul Oradea: Began – Balea, Bactăr, Hlinca, Ban – Cuc (min. 46 Codoban), Chiş-Toie (min. 85 Costea), Feher, Bedea (min. 68 Balla) - Arnăutu, Roşu (cpt.). Antrenor: Alexandru Kiss.