Casa Tineretului din Oradea a fost locul în care vineri, 21 februarie, s-a desfășurat Adunrarea Generală a Asociației Județene de Fotbal Bihor. Cu acest prilej au fost organizate alegeri pentru funcția de președinte după 8 ani în care această funcție a fost ocupată de către profesorul Radu Bitea.

Cu 31 de voturi din totalul de 55 exprimate, fostul internațional Zeno Bundea a câștigat funcția de conducător al forbalului bihorean pentru următorii patru ani.

În prezența unor invitați de marcă din Federația Română de Fotbal precum Gabriel Bodescu, secretarul general, și Octavian Goga, vicepreședinte, reprezentanții celor 55 de cluburi și asociații afiliate la AJF Bihor au decis cine este în măsură să le conducă destinele pentru următorii patru ani. Membrii afiliați au considerat necesar ca fotbalul bihorean să intre într-o nouă eră, cea condusă de către fostul fotbalist Zeno Bundea, proprietarul clubului de juniori Zenit Oradea. Acesta a câștigat duelul pentru șefia AJF Bihor cu 31 de voturi față de 22 câte a obținut fostul președinte, profesorul Radu Bitea. Dintre cele 55 de voturi, doar 53 au fost valabil exprimate, două fiind declarate nule de către comisia de validare a alegerilor. Așadar Zeno Bundea a fost ales în funcția de președinte al AJF Bihor pentru următorii patru ani.