Fotbalul intern revine în prim-plan
Divizia A-Bürger
Campionatul primei divizii fotbalistice revine în atenţia microbiştilor, după trei luni şi ceva de pauză Divizia A reintrându-şi în drepturi. Semnalul de deschidere l-a dat jocul de Constanţa, disputat ieri, astăzi şi mâine fiind programate celelalte şapte partide ale primei etape a returului.
Partidă deschisă la Iaşi, acolo unde Hagi şi echipa sa vin după puncte, dar plăieşii lui Ionuţ Popa (un bănăţean) vor să demonstreze că şi în capitala Moldovei sunt fotbalişti de valoare. *Şi partida de la Cluj provoacă dureri de cap pariorilor, pentru că echipa lui Dorinel Munteanu, chiar dacă a fost revelaţia turului, a avut destule sincope în meciurile disputate în Gruia. *Geloasă oarecum pe gloria europeană a marilor rivale din Ghencea şi Giuleşti, campioana de toamnă, Dinamo, speră într-un parcurs cât mai bun în campionat, care să-i aducă titlul la vară şi, de ce nu, o prezenţă în grupele Ligii Campionilor. *Partidă între două formaţii ameninţate cu retrogradarea la Bistriţa, cu gazdele uşor favorite, dar nici minerii nu se descurcă rău când joacă pe terenuri străine. *La Bacău, gazdele aşteaptă cu emoţii întâlnirea cu formaţia bancară, una dintre revelaţiile turului, o formaţie care are un palmares favorabil în disputele cu moldovenii, chiar pe terenul acestora. *Performera primăverii, Rapid, echipă cu mari şanse de a elimina o a treia formaţie germană, vrea să confirme în meciul cu vasluienii, dar s-a dovedit că meciurile din Divizia A sunt mai grele şi mai imprevizibile decât cele din Cupele Europene, mai ales atunci când joci contra unor formaţii aflate cu cuţitul la os. *Ultimele două rezultate internaţionale ale Stelei nu conferă prea mult optimism, deja asupra soartei lui Olăroiu planând destule semne de întrebare. Un eventual şi nedorit rezultat nefavorabil nu ar cădea deloc bine nici jucătorilor, nici latifundiarului din Pipera, însă această ipoteză este foarte improbabilă.
Astăzi
Poli Iaşi - Poli Timişoara (ora 15.00, TVR 2)
Arbitri: Alexandru Deaconu - Adrian Vidan, Nicolae Marodin - Marius Bocăneală; Observatori: Sorin Satmari, Marcel Lică
CFR Ecomax Cluj - Sportul Studenţesc (ora 15.00, Telesport)
Arbitri: Augustus Constantin - Octavian Şovre, Marcel Savaniu - Florin Marcu; Observatori: Mircea Cezar Ionescu, Mircea Neşu
Dinamo Bucureşti - Oţelul Galaţi (ora 20.15, Antena 1)
Arbitri: Vasile Bratu (la centru) - Eduard Dumitrescu, Eduard Crângaşu (asistenţi); Dan Burcă (arbitru de rezervă); Observatori: Viorel Boiţ şi Nicolae Grigorescu
Mâine
Gloria Bistriţa - Jiul Petroşani (ora 14.00, Telesport)
Arbitri: Ionică Serea - Eduard Ungureanu, Cornel Fecioru - Iosif Biro; Observatori: Alexandru Boc, Ioan Igna
FCM Bacău - FC Naţional (ora 15.30, Naţional TV)
Arbitri: Marian Salomir - Sebastian Stoianov, Ioan Onicaş - Vasile Păduraru; Observatori: Alexandru Popescu, Constantin Gheorghe
Rapid Bucureşti - FC Vaslui (ora 18.30, Naţional TV)
Arbitri: Sorin Corpodean - Aurel Oniţa, Cristian Nica - Codruţ Nicoară; Observatori: Iosif Urs, Patriţiu Abrudan
Steaua Bucureşti - FC Argeş (ora 20.30, TVR 1)
Arbitri: Cristian Balaj - Ionel Popa, Daniel Burloiu - Mugurel Drăgănescu; Observatori: Ion Turculeanu, George Ionescu.
Partida Farul Constanţa - Pandurii Târgu Jiu s-a disputat, aseară, după închiderea ediţiei.
Clasament
1. Dinamo 15 10 2 3 36-13 32
-----------------------------------------------------------------------------
2. Steaua 15 9 4 2 27-10 31
----------------------------------------------------------------------------
3. FC Naţional 15 8 3 4 17-17 27
4. Poli Timişoara 15 7 5 3 19-9 26
5. CFR Cluj 15 7 5 3 19-12 26
6. FC Argeş 15 7 4 4 19-14 25
7. Rapid 15 7 4 4 19-14 25
8. Farul 15 7 2 6 21-20 23
9. Sportul 15 6 4 5 20-17 22
10. Poli Iaşi 15 6 2 7 12-16 20
11. Gloria 15 5 4 6 13-19 19
12. Pandurii 15 3 4 8 11-20 13
13. Jiul 15 2 6 7 10-20 12
14. FCM Bacău 15 3 3 9 10-22 12
-----------------------------------------------------------------------------
15. Oţelul 15 1 6 8 9-25 9
16. FC Vaslui 15 0 6 9 7-21 6



Comentarii
Nu există nici un comentariu.