Majoritatea federațiilor europene de polo au luat decizii cu privire la campionatele pe care le organizează spre deosebire de cea română care, deocamdată, se află în perioada deliberărilor. O hotărâre cu privire la soarta Superligii Naționale va fi luată în data de 14 mai, cu o zi înainte de încheierea stării de urgență.

Explicația pentru întârzierea demarării discuțiilor cu cluburile afiliate este că s-a așteptat hotărârea Ministerului Tineretului și Sportului care a venit abia marți, în această săptămână, după semnarea unui protocol cu Ministerul Sănății. Acesta le permite sportivilor să reia antrenamentele după data de 15 mai. Totuși, în cadrul acestui acord semnat între cele două instituții există o prevedere care complică foarte mult situația: înainte de reluarea pregătirii, sportivii sunt obligați să stea 2 săptămâni în izolare. Această măsură, în condițiile în care federația va veni cu o decizie în ceea ce privește campionatul abia pe 14 mai, duce termenul de reluare a antrenamentelor abia pe data de 28 mai dacă se va deicide că titlul de campioană se va stabili în bazin. Dacă pregătirile se vor relua la sfârșitul acestei luni, este de așteptat ca Superliga să fie reluată abia la terminarea lunii iunie, asta deoarece fiecare formație are nevoie de cel puțin o lună de antrenamente după o pauză atât de lungă. Din sezonul regulat al Superligii mai este o etapă de disputat. Liderul întrecerii este Steaua București, campioana la zi, care are un avans de 6 puncte față de CSM Oradea.