FRF ia pulsul AJF-urilor - Videoconferință pe tema campionatelor și a barajului
Conducerea Federației Române de Fotbal (FRF) organizează astăzi, de la ora 11.00, o videoconferință cu președinții celor 42 de asociații județene din țară, Bihorul fiind reprezentat de prof. Radu Bitea. Cu acest prilej vor fi discutate, în principal, detalii legate de competiţiile judeţene, de termenul de finalizare a acestora, cât şi de barajul de promovare în Liga a III-a.
Premise pentru suspendarea competițiilor
În această perioadă se discută intens despre posibilitatea ca întrecerile să fie suspendate definitiv sau să fie reluate după un format care să permită încheierea mai rapidă a campionatelor (play-off și play-out).
Prima variantă pare să prindă tot mai mult contur prin prisma faptului că antrenamentele amatorilor și accesul lor în bazele sportive sunt interzise și după 15 mai, când expiră starea de urgență. Deocamdată nu e clar dacă pregătirile vor fi permise începând din luna iunie, dar și în acest caz ar trebui îndeplinite o serie de norme riguroase stabilite de Ministerul Sănătății și Ministerul Tineretului și Sportului. La acestea se adaugă și unele dificultăți financiare, mai ales că majoritatea echipelor sunt susținute de primării, care au avut încasări reduse și cheltuieli suplimentare în perioada pandemiei de coronavirus.
Direct în Liga a III-a?
Măsura stopării competițiilor județene, dar și cele de liga a doua și a treia a fost luată ieri în Ungaria. Dacă s-ar întâmpla la fel și la noi pe plan local, probabil că prima clasată din Liga a IV-a ar fi invitată în Liga a III-a, eșalon care ar avea o serie în plus pe lângă cele cinci existente în acest moment. În Bihor, CAO 1910 Oradea este lider detașat în eșalonul patru, cu 15 victorii din tot atâtea jocuri disputate. Din prima etapă a returului s-a disputat doar un singur joc, campionatul fiind întrerupt în 12 martie.
Până acum, doar AJF Suceava a decis, în urmă cu o lună, stoparea competițiilor pe plan local, restul forurilor județene așteptând decizia FRF.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.