Direcţia Judeţeană de Sport a găzduit, ieri, o conferinţă de presă, principalul subiect de discuţie fiind boxul. Au fost prezenţi Vicky Stanca, preşedintele Asociaţiei Judeţene Box (AJB), Sorin Gal, director General al SC Ditrigaz Vest (DGV), Ioan Alexandrescu, preşedinte CS Crişul, Ionel Bungău, directorul DSJ, şi antrenorul emerit Mihai Miklos. "Scopul nostru este să ajutăm sporturile şi activităţile dedicate copiilor şi juniorilor, deoarece acesta este viitorul, dar, din păcate, prea puţini investitori sprijină aceste domenii. Toţi vor doar să investească în echipe de primă ligă şi să-şi facă imagine pentru a trece în politică", a precizat Sorin Gal, care este implicat şi la CS Activ Oradea, un club înfiinţat nu demult, care are în componenţă secţii de handbal (singura funcţională, momentan), tenis de câmp, karate şi chiar fotbal. "Pentru mine, ar fi o satisfacţie faptul că un copil pe care-l vom descoperi la selecţii să ajungă campion naţional la box sau în orice alt sport", a adăugat directorul DGV. "Este un lucru foarte important că, în 2005, Oradea a găzduit finala Naţionalelor de box, iar Amilian Stanca a cucerit titlul naţional. Consider că, dacă sunt rezultate într-un sport, acesta va produce şi o efervescenţă în rândul copiilor. De aceea, în colaborare cu ceilalţi factori responsabili, avem în vedere înfiinţarea unei jumătăţi de clasă cu profil de box la LPS Bihorul", a declarat Ioan Alexandrescu. Directorul DSJ, Ionel Bungău, va încerca să remedieze lipsa de cooperare existentă între profesorii de sport din judeţ şi antrenorii principalelor cluburi bihorene, în ceea ce priveşte îndrumarea unor copii talentaţi spre practicarea unor sporturi de performanţă. O altă măsură de revigorare a întregii mişcări sportive judeţene este asigurarea continuităţii pentru acele ramuri care au reprezentare la juniori, cu rezultate de nivel naţional, dar ai căror practicanţi, o dată ajunşi la vârsta senioratului, nu au nici o şansă să-şi continue activitatea pe plan local. Talente atrase la Oradea AJB doreşte să revigoreze activitatea pugilistică din judeţ, punând accent pe crearea unui centru de pregătire la Oradea, unde să fie atrase talentele din judeţ. Un prim pas făcut în acest sens va fi organizarea unor selecţii în oraşele din judeţ (Marghita, Salonta, Ştei), unde boxul are o veche tradiţie. În viitorul apropiat, se încearcă efectuarea unui cantonament la Moneasa, la care să participe componenţii secţiei de box a CS Crişul.