Demersurile făcute de conducerea CS Voinţa către forul naţional de tenis de câmp nu au rămas fără ecou. Federaţia Română de Tenis (FRT) a decis să scutească gruparea orădeană de costurile pentru licenţa turneului futures găzduit la baza proprie în această vară.

"Am fost foarte plăcut impresionată atât de eforturile depuse de-a lungul anilor pentru clubul pe care-l reprezentaţi, cât şi de realizările dumneavoastră pe plan sportiv. Aş dori să vă mulţumesc în numele federaţiei pentru contribuţia adusă tenisului şi să vă confirm, totodată, că solicitarea dumneavoastră ca FRT să preia costurile licenţei pentru turneul de tip futures pe care l-aţi organizat în acest an a fost aprobată", se arată în comunicatul semnat de Ruxandra Dragomir, preşedintele FRT, care ar putea ajunge în perioada următoare la Oradea. "Ne bucură faptul că suntem şi noi băgaţi în seamă. Am trimis un dosar în care am menţionat ceea ce s-a făcut la club, cum a evoluat el de-a lungul anilor şi memoriile adresate Preşedinţiei, Guvernului României şi autorităţilor locale. Faptul că FRT ne-a răspuns şi ne-a scutit de o taxă de 800 de euro ne-a surprins în mod plăcut. Sperăm să mai fim ajutaţi şi pe viitor", a comentat directorul CS Voinţa, Mircea Drăgoi, cel care a contractat, în nume personal, un credit bancar pentru modernizarea unei baze sportive cu statut incert!
În ultimii doi ani, la arena orădeană a avut loc Trofeul Gavella, turneu internaţional dotat cu premii în valoare de 10.000 de dolari.