Gado este transferabil
Problemele financiare cu care se confruntă FC Oradea au alimentat, în ultima perioadă, zvonurile că orădenii se vor despărţi în această iarnă de cel puţin unul dintre jucătorii bine cotaţi. Cel mai vehiculat nume este al "căpitanului" Ramses Gado, despre care se spune că ar fi dorit de campioana Moldovei, Şeriff Tiraspol, unde mai evoluează românii Huţan, Florescu şi Cociş.
Conducerea clubului orădean susţine că nu a primit o ofertă concretă pentru Gado, dar n-ar spune nu unei oferte generoase. "În acest moment, nu avem cum să-l dăm, pentru că nu ne-a căutat nimeni să discutăm serios un eventual transfer. Jucătorul este însă transferabil doar pentru o sumă importantă", a afirmat vicepreşedintele Ioan Lăzău. Din câte se pare, pretenţiile grupării orădene în cazul unui transfer definitiv sunt de aproximativ 80.000 de euro.
Şi liderul seriei a III-a, Jiul Petroşani, şi-a manifestat interesul pentru jucătorul în vârstă de 22 de ani, dar oficialii orădeni cred că este vorba despre o încercare destabilizatoare. "Nici nu se pune problema să tratăm cu Jiul. L-au contactat doar pentru a crea diversiune", a mai adăugat Lăzău.
În turul campionatului, Gado a evoluat în 13 meciuri şi a marcat trei goluri, numărându-se printre remarcaţi în majoritatea partidelor.
În altă ordine de idei, jucătorii orădenilor le-a fost achitată rata contractuală pe luna octombrie şi prima de victorie pentru meciul cu CS Deva. "Roş-albaştrii" mai au de primit rata aferentă lunii noiembrie şi trei prime, pentru victoriile cu Oaşul Negreşti, IS Câmpia Turzii şi "remiza" cu Armătura Zalău.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.