Generalul şi-a mobilizat jucătorii
La ultimul antrenament de dinaintea jocului cu Gaz Metan Mediaş, jucătorii au fost vizitaţi de către staff-ul administrativ al clubului. Imediat după începerea şedinţei de pregătire, la Stadionul Municipal şi-au făcut apariţia preşedintele Emerich Jenei, "vicele" Ioan Lăzău şi Mihai Corneliu Lungu, membru în Consiliul Director al clubului. În cele aproximativ zece minute cât au zăbovit la stadion, antrenamentul a fost întrerupt la solicitarea lui Jenei, care a ţinut să le vorbească jucătorilor şi să-i încurajeze în perspectiva meciului de astăzi. La fel ca şi săptămâna trecută, la Dej, fostul antrenor nu a ezitat să dea şi câteva sfaturi tactice, demonstrând că prima dragoste nu se uită niciodată.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.