Gloria Bistrița - CA Oradea 1-1 (1-0) - Revanșă amânată
CA Oradea s-a întors cu o recoltă sărăcăcioasă de pe terenul „Jean Pădureanu” după ce a „semănat” mult dar a strâns puțin. A dominat per-ansamblu întreaga partidă, însă a trebuit să se mulțumească cu un singur punctuleț depărtându-se pe moment de primele două clasate, victorioase în această etapă.
Pierduți în mrejele apărării gazdelor
„Vulturii verzi” s-au prezentat în fieful „vampirilor albaștri” dornici de revanșă după partida pierdută pe nedrept în tur și mai ales dornici de puncte pentru a rămâne în cărțile promovării. Însă au început cu stângul această dispută după ce deja, în minutul 4, bistrițenii au reușit deschiderea scorului prin fundașul Bălan care a reluat cu capul sub transversală după o lovitură de colț bine bătută de Nalați. Au urmat câteva minute de joc în care alb-verzii nu s-au prea regăsit pe teren, apoi treptat au pus stăpânire pe joc. Au dominat meciul dar fără realizări deosebite în afară de ocaziile de gol după șutul în cross a lui C. Roșu, în minutul 11, a lui M. Hosu, în minutul 21, care a ajuns cu întârzâiere la balonul trimis bine, în careu, de C. Codoban, și penalty-ul refuzat bihorenilor șapte minute mai tărziu după o intervenție neregulamentară a gazdelor la C. Copil. În rest, atacurile orădenilor s-au pierdut în mrejele apărării gazdelor.
Muncă multă pentru un singur gol
Dacă prima parte, alb-verzii au început-o cât se poate de rău, partea a doua le-a adus egalarea încă din startul ei. În minutul 46, fundașul bistrițean Milandru a întors un balon cu capul spre propriul portar dar a făcut-o cam moale astfel că Lezeu, atent, a recepționat balonul și l-a trimis fără remușcări în plasă, scorul devenind 1-1. Dominarea sterilă a „vulturilor verzi” a continuat și pe parcursul actului secund, dar acțiunile lor au părut cu ceva mai viguroase decât în prima parte. Însă ocaziile clare de poartă au lipsit din nou, au fost doar două șuturi mai periculoase, ambele aparținându-i lui Roșu și unul trimis de Codoban alături de buturile rivalilor. În minutul 66, după un fault la Hosu la circa 18 metri de poartă, undeva la colțul careului mare, s-a dictat lovitură liberă care a fost excelent executată de Codoban în careu de unde a fost finalizată cu capul de M. Hosu care a trimis-o în plasă dar arbitrul n-a validat golul pe motiv de ofsaid. Peste alte 7 minute, la o centrare trimisă de pe partea dreaptă de către Hosu, fundașul Meșter atinge balonul cu mâna în propria suprafață de pedeapsă fără ca arbitrul să intervină. Gazdele au încercat și ele câteva șuturi răzlețe însă de la mare distanță la fel cum a fost și șutul lui A. Enescu în minutul 82, balonul fiind parat fără probleme de C. Verdeș.
Orădenii au obținut astfel un singur punct în urma acestui egal în timp ce rivalele din frunte s-au îndepărtat, Minaur la două puncte, iar SCM Zalău, la șase puncte distanță, ambele ieșind victorioase de pe teren în această rundă. Urmează partida de pe teren propriu cu Sportul Șimleu Silvaniei o altă echipă avidă de puncte în dorința de a se îndepărta de zona fierbinte a clasamentului.
Marcatori: Rareș Bălan 4 / Alex Lezeu 46
Gloria Bistița: C. Albuț - B. Milandru ('62 Chirlejan), R. Bălan, P. Potra, C. Meșter, P. Vărărean, A. Bococi ('75 Enescu), A. Nalați ('62 Georgică), C. Sulici, Curtuiuș, R. Runcan ('58 Trifan). Antrenori: Dan Matei, Dorel Zegrean, Aurel Nalați
CA Oradea: C. Verdeş - C. Copil, B. Mintaş, D. Stan, L. Ioviţă, G. Cherman, R. Ardelean ('86 D. Marina), C. Roşu ('90 Urbanowski), Cl. Codoban ('86 V. Dobrescu), Al. Lezeu ('75 Blăgea) - M. Hosu. Antrenori: Florin Farcaş, Dorin Mihuţ şi Vlad Gheţe
Arbitri: Dan Dreve (Cluj-Napoca) - Marius Bălan (Dej), Alexandru Gherman (Timișoara)
Observatori FRF: Szántó Lóránt (Tg Mureș), Ion Nicolae China (Baia Mare)
Comentarii
Nu există nici un comentariu.