CSC Sânmartin se va deplasa mâine, 24 aprilie, ora 17.00, pe terenul bistrițenilor de la Gloria pentru a oferi replica echipei locale care și-a manifestat intenția de a promova la începutul ediției, dar care a ratat acest obiectiv.

Egala liderului

Gloria Bistrița a pornit această ediție de campionat cu gândul de a prinde unul dintre primele locuri care duc la baraj. Însă lucrurile nu au fost deloc simple pentru echipa bistrițeană în această ediție de campionat, fiind singura echipă a seriei care nu a fost susținută financiar de Primărie și nici de Consiliul Județean. Cu evoluții oscilante pe tot parcursul campionatului, chiar dacă nu mai avea motivație pe acest final de sezon, Gloria Bistrița a reușit o evoluție bună în etapa precedentă în fața liderului Minaur Baia Mare găsind resurse pentru a se mobiliza în fața echipei care a dominat acest campionat. Totuși, oaspeții băimăreni au dominat finalul partidei și puteau câștiga dacă fructificau două-trei ocazii avute în ultima parte a meciului. Așa au trebuit să se mulțumească cu un singur punct după un scor alb (0-0).

Echipă cu caracter

În schimb, CSC Sânmartin a reușit o victorie în extremis etapa trecută în fața CA Oradea, echipă cu ceva intenții de promovare după cum știm, ca urmare a unui penalty obținut în ultimul minut regulamentar de joc şi fructificat de Alex Sorian. Echipa din Sânmartin are în formația de bază câțiva jucători valoroși care i-ar fi dat dreptul să aspire la o poziție mai avansată în clasament decât acest loc 6 ocupat în prezent. Cu o evoluţie în ușor regres față de ediția precedentă, echipa a dovedit în unele momente că are caracter reușind câte o victorie în fața fiecărei echipe de pe podium îndeplinindu-şi rolul de arbitru în lupta dintre combatantele din partea superioară a clasamentului. Pe terenul Stadionului „Jean Pădureanu”, pe un gazon excelent, sunt toate premisele ca ambele formații, fără alte griji, să joace un fotbal plăcut, spectaculos, adâncind regretul lipsei spectatorilor de la partidele disputate în această perioadă.