Meciul Izvorul Cociuba Mare - Olimpia Salonta, scor 2-2, din etapa a treia a Ligii a IV-a  a ieşit din tiparul unui joc obişnuit. Salontanii au marcat cel mai rapid gol al sezonului, arbitrul Laurențiu Pentek a dictat, justificat, patru lovituri de la 11 metri, două dintre cele trei acordate salontanilor fiind parate de portarul Florin Zbârcea (43 ani)!

 

Cel mai rapid gol

Florin Buzgău (Olimpia Salonta)  a înscris după doar 17 secunde de joc, gol care nu a stopat, însă, elanul celor de la Izvorul Cociuba Mare. La 1-0 și 2-2, salontanii au irosit și două lovituri de la 11 metri! Ambele au fost apărate de experimentatul Florin Zbârcea, care a ghicit colţul executantului de fiecare dată, ajutându-şi echipa să obţină primul punct de la revenirea în Liga a IV-a! Fiecare echipă a înscris o dată din penalty într-un joc în care balanţa victoriei se putea înclina în orice parte.

Fără să fie un meci tensionat, arbitrul a fost nevoit să acorde şi două cartonaşe roşii salontanilor, unul jucătorului Hegedus (38) pentru limbaj ofensator la adresa arbitrului asistent Marius Matica şi unul antrenorului Dan Baba, pentru un gest dezaprobator făcut pe banca tehnică.

O altă nou venită în acest eşalon, Voinţa Ciumeghiu a bifat primul succes, pe teren propriu, în faţa Bihorului Beiuş, echipă cu un început slab de campionat.

 

SERIA NORD

Slovan Valea Cerului - CS Diosig 0-3

Marcatori: Alin Berindei 44, Paul Suciu 53, 67

Crișul Aleșd - CS Oșorhei 2-0

Marcatori: Sebastian Mândrilă 23, Adrian Horvath 79

Vulturii Săcueni - Viitorul Borș 0-2

Marcatori: Zsolt Kulcsar 63 autogol, Sebastian Zadori 69

Foresta Tileagd - Unirea Valea lui Mihai 2-1

Marcatori: Emil Bala 35, Sorin Ban 45+2 / Alexandru Gego 51

 

 

CLASAMENT

1.Foresta Tileagd         3       3       0       0       9-4    9

------------------------------------------------------------------------------------

2. CS Diosig       3       2       0       1       10-5  6

3. Viitorul Borș    2       2       0       0       4-1    6

4. Vulturii Săcueni        3       1       1       1       8-2    4

5. Unirea Valea lui Mihai        3       1       0       2       8-7    3

6. Crișul Aleșd    3       1       0       2       3-12  3

7. Slovan Valea Cerului         2       0       1       1       0-3    1

8. CS Oșorhei     3       0       0       3       0-7    0

Etapa viitoare (2 octombrie): CS Oșorhei - Slovan Valea Cerului (ora 11.00), Viitorul Borș - Foresta Tileagd (ora 11.00), Unirea Valea lui Mihai - Crișul Aleșd (ora 15.00), CS Diosig - Vulturii Săcueni (ora 15.00).      

         

 

SERIA SUD

Izvorul Cociuba Mare - Olimpia Salonta  2-2

Marcatori: Bogdan Laslău 21, 35 / Florin Buzgău 1, Marius Pușcaș 57

Victoria Avram Iancu - FC Universitatea Oradea 2-3

Marcatori: Raul Pușcaș 11, Cătălin Chișe 53 / Florin Gale 32 autogol, Adrian Ungur 33, 41

CAO 1910 Oradea II - Crișul Sântandrei 0-3

Marcatori: Bogdan Sebeșan 53, Victor Dobrescu 58 penalty, 74

Voința Ciumeghiu - CS Bihorul Beiuș 2-1

Marcatori: Ionuț Rad 7, Călin Șipoș 51 / George Ciobriș 23

CSC Nojorid Livada a stat.

 

CLASAMENT

1. Universitatea Oradea         3       3       0       0       17-3  9

----------------------------------------------------------------------------------------

2. Crișul Sântandrei      3       2       1       0       6-0    7

3. CSC Nojorid Livada 2       2       0       0       6-0    6

4. Olimpia Salonta        3       1       1       1       5-5    4

5. Victoria Avram Iancu         3       1       1       1       4-4    4

6. Voința Ciumeghiu    3       1       0       2       4-13  3

7. Izvorul Cociuba Mare        3       0       1       2       2-8    1

8. CS Bihorul Beiuș      2       0       0       2       1-4    0

9. CAO 1910 Oradea II         2       0       0       2       0-6    0

 

Etapa viitoare (2-3 octombrie): sâmbătă, FC Universitatea Oradea - Izvorul Cociuba Mare, CSM Olimpia Salonta - CAO 1910 Oradea II (ora 15.00), CS Bihorul Beiuș - Victoria Avram Iancu (ora 15.00); duminică, Crișul Sântandrei - CSC Nojordi Livada (ora 15.00).