Gongul Orădean, o competiție ajunsă la cea de-a 35-a ediție, s-a bucurat de un real succes după un interval de 5 ani în care a dispărut din peisajul sportiv bihorean.
Acest eveniment a fost organizat de către Clubul Sportiv Crișul Oradea, în parteneriat cu Asociația Județeană de Box Bihor și cu sprijinul Primăriei Biharia. În cadrul acestei gale s-au disputat 8 meciuri amicale și 28 de meciuri oficiale, participând sportivi de la 14 cluburi din Arad, Cluj, Hunedoara, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Bihor dar și din Ungaria. 
Delegatul tehnic din partea Federației Române de Box a fost Alexandru Coneru, iar Radu Pleș a fost responsabil de organizare. La eveniment a fost prezent și Florin Mulcuțan, vicepreședintele Ligii Profesioniste de Box. Echipa clubului Crișul a fost condusă de către antrenorii Miklos Mihai și Viorel Crăciunea. În deschiderea oficială a competiției Peto Dalma, directoarea CS Crișul, a mulțumit antrenorilor, arbitrilor și sportivilor pentru contribuția adusă în vederea desfășurării acestei competiții, dar și Primăriei Biharia pentru sprijinul acordat, subliniind importanța continuării organizării acestei gale, cu o tradiție de zeci de ani. 
Sportivii clubului Crișul, pregătiți de către antrenorii Miklos Mihai și Viorel Crăciunea, au boxat cu succes obținând clasări pe primele două locuri ale podiumului. Astfel Muscă Ianis (38 kg), Lăzău Bogdan (60 kg), Călugăr Mădălin (80 kg), Ciorba Alexandra (+80 kg), Suciu Mihnea Ștefan (52 kg), Bogdan Grigoraș Gianina (66 kg) și Dan Maximilian (70 kg) au fost cei care au performat cu acest prilej.
O parte dintre sportivii orădeni clasați pe podium sunt dublu legitimați atât la CS Crișul cât și la CS Osvat Boxing Club, astfel că ei sunt pregătiți de către maestrul Ionel Osvat. Cei care și-au trecut în palmares medalii cu prilejul acestui concurs au fost Babău Patrick (80 kg), Balazs Iulian (60 kg), Marc Cătălin (70 kg), Popa Ionuț (80 kg), Osvat Raimond (54 kg) și Popa David (50 kg).