Greu acasă fără "atac"!: Luceafărul Oradea - Voinţa Sibiu 0-1 (0-0)
Stadion: Borş
Gazon: bun
Marcator: C. Suciu 47
Cartonaşe galbene: Giura 7, Ianc 37, Magda 68, S. Pocian 81, Dumiter 81 / Şagău 62, Iancu 19
Remarcaţi: - / V. Ghindaru, Grădinar, C. Suciu
Luceafărul: Goia - S. Pocian, Bulz, Giura, Morar - Trofin, Magda, Ember (66 Dumiter), Ianc (80 Monenciu) - Buştea (69 Grosu), Neaga (87 Briciu). Antrenor principal: Florin Fărcaş.
Voinţa: Zăvoi - Călinescu, Muşuroaia, Grigore, Ţuclea - Grădinar (60 P. Achim), Boroncoi, V. Ghindaru, Foro - C. Suciu (77 Dâmbean), Şagău (87 Iancu). Antrenor principal: Marius Baciu.
Arbitri: Adrian Şuta - la centru; Ionuţ Sava, Radu Despa - asistenţi, toţi din Baia Mare. Observatori: Szilagy Ştefan şi Pataki Zoltan, ambii din Satu Mare.
Pe cât de incomodă este în deplasare, unde a obţinut patru remize, pe atât de slab se prezintă Luceafărul Oradea pe teren propriu. De acest lucru s-a convins ieri şi liderul seriei a 6-a din Liga a III-a, Voinţa Sibiu. Experimentata formaţie sibiană a ştiut să profite de slăbiciunile orădenilor, câştigând la limită un meci în care cuvântul de ordine a fost angajamentul.
Gazdele s-au străduit să facă viaţa grea unui adversar mai bine cotat, însă au fost inexistente în atac. De altfel, oaspeţii au avut cât de cât emoţii doar la şuturile expediate de Ianc (37 şi 58), fără ca mingea să prindă cadrul porţii. Sibienii au început să-şi arate valenţele ofensive abia către finalul primei reprize. Foro (41) a reluat slab cu capul, V. Ghindaru a şutat puternic din lovitură liberă de la 30 de metri şi Goia a scos de sub bară, iar Şagău (45) a reluat pe lângă vinclu mingea centrată de Grădinar.
Defensiva orădeană a fost surprinsă chiar în debutul părţii secunde. Activul Grădinar a centrat pentru Suciu (47) şi fostul atacant al Bihorului Beiuş l-a surprins pe Goia cu o lovitură de cap la colţul scurt (0-1). Mulţumită cu acest avantaj, Voinţa a jucat economicos, destrămând cu uşurinţă fragilele încercări ale orădenilor de a se apropia de poarta lui Zăvoi. Cu un sfert de oră înainte de final, gazdele au solicitat, fără succes, o lovitură de la 11 metri la o cădere a lui Grosu în careu.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.