Greu de ... atins - Alexandru Niysztor îşi adjudecă al zecelea titlu naţional la scrimă
Încă un triumf pentru scrima orădeană s-a consemnat ieri, la Arena "Antonio Alexe", când scrimerul Alexandru Csaki Nyisztor s-a încununat cu titlul de campion naţional la spadă, după o finală pasionantă cu colegul său de club, Tardi Otto. Este al zecelea titlu obţinut de sportivul orădean, fapt ce vorbeşte de la sine despre valoarea şi talentul unuia dintre cei mai reprezentativi scrimeri de după Revoluţie.
Trei scrimeri orădeni calificaţi pe tabloul de opt
Opt echipe şi-au trimis ambasadorii la etapa finală a Campionatului Naţional individual de spadă seniori, competiţie găzduită ieri de Arena "Antonio Alexe". Întrecerea s-a desfăşurat într-o nouă formulă, ceea ce a stârnit nemulţumiri printre concurenţi, mulţi fiind neobişnuiţi cu acest sistem. După tururile preliminare, spadasinii calificaţi pe tabloul de opt au fost împărţiţi în două grupe de câte patru, unde s-a concurat în sistem "fiecare cu fiecare".
Dovedind o excelentă pregătire tehnică, sportivii de la CSM Oradea, pregătiţi de antrenorul emerit Nicolae Ille, au depăşit fără emoţii primele tururi, învingându-şi la pas adversarii. Astfel, Nyisztor Csáki Alexandru, Tardi Otto şi Andrei Timoce s-au calificat printre primii opt, însă Arkosi Bertalan, Radu Andrei, Tardi Zsolt şi Tardi Zoltán s-au poticnit chiar înaintea sferturilor de finală, ratând calificarea pe tabloul de opt. Repartizaţi în grupe diferite, Nyisztor Csaki şi Tardi Otto au obţinut trei victorii din tot atâtea posibile, clasându-se pe primul loc şi calificându-se pentru finala competiţiei. Aşa după cum s-a mai întâmplat în ultimii ani, ultimul act al naţionalelor a fost o afacere în familie, cei doi orădeni oferind o finală pasionantă şi extrem de disputată, adjudecată la mare luptă de Nyisztor Csaki Alexandru, cu scorul de 15-14. Cei doi şi-au disputat medalia de aur şi la Naţionalele de anul trecut, dar atunci Tardi evolua sub culorile clubului din Satu Mare, ceea ce n-a constituit un impediment pentru Nyisztor să-şi demonstreze valoarea.
Pentru a cincea oară campion
De remarcat reuşita de excepţie a scrimerului orădean, sportiv ajuns la vârsta de 30 de ani, care devine campion naţional pentru a cincea oară consecutiv, având însă în palmares 10 titluri naţionale doar la seniori. Prin cele 25 de titluri de campion naţional cucerite la juniori şi seniori, individual şi pe echipe, Nyisztor Csaki Alexandru este de departe cel mai valoros sportiv orădean din ultimii zece ani. Podiumul CN de spadă individuale seniori a fost completat de scrimerii Cosmin Kortyan (Farul Constanţa) şi Marius Badea (Steaua Bucureşti). Învins de Alin Sbârcea (CSM U Craiova), Radu Timoce s-a clasat în final pe locul VI.
Atunci când se întâlnesc doi sportivi de mare valoare, chiar şi miza unei finale nu poate elimina spiritul de fair-play ce-i caracterizează pe marii campioni. Astfel, pe parcursul derulării finalei, la scorul de 11-9 pentru Nyisztor, la o decizie a arbitrului care-i acordase punctul, Tardi Otto l-a atenţionat pe oficial că punctul nu este valabil. Un gest simplu, dar care dovedeşte caracter, trăsătură ce nu lipseşte din bagajul marilor campioni.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.