Antrenorul echipei FC Barcelona, Josep Guardiola, a declarat, luni, că nu îl mai vrea pe atacantul camerunez Samuel Eto'o la gruparea catalană, având senzaţia că aşa ar fi mai bine pentru formaţia sa, informează AFP.

"Înţeleg perfect de ce lumea se întreabă care este motivul acestei dorinţe a mea, pentru că Eto'o este un jucător excelent. Nu este vorba despre motive fotbalistice. Pur şi simplu, am senzaţia că aşa este mai bine pentru club, pentru echipă. Antrenorul nu are menirea de a schimba personalitatea jucătorilor, dimpotrivă! Deocamdată, Eto'o este al Barcelonei. Vom vedea cum vom rezolva această situaţie", a spus Guardiola, într-o conferinţă de presă. Camerunezul Samuel Eto'o, în vârstă de 28 de ani, a sosit la FC Barcelona în anul 2004, iar acum se află în negocieri cu clubul italian Internazionale Milano, între cele două grupări fiind posibil un schimb în care ar fi implicat suedezul Zlatan Ibrahimovici. Eto'o a fost golgeterul ultimei ediţii a campionatului Spaniei, cu 30 de goluri. FC Barcelona l-a achiziţionat, în această vară, doar pe fundaşul stânga brazilian Maxwell (de la Internazionale Milan), pentru a-l înlocui pe compatriotul acestuia, Sylvinho, în timp ce un alt fundaş stânga brazilian, Henrique, a revenit după împrumutul la echipa germană Bayer Leverkusen. Deşi mai avea vacanţă până în 27 iulie, Lionel Messi şi-a reluat luni antrenamentele. Astfel, el va putea participa la meciurile programate vineri, cu Tottenham, şi duminică, împotriva echipei Al-Ahly, ambele pe stadionul Wembley din Londra. La respectivele jocuri, vor absenta Eto'o, Iniesta (în recuperare) şi internaţionalii care au participat la Cupa Confederaţiilor, Xavi, Pique, Busquets, Puyol şi brazilianul Alves.