Handbaliştii, în cantonament la Stâna de Vale
Divizionara A de handbal masculin CSM Oradea va efectua, începând de azi, un cantonament de pregătire centralizat în staţiunea Stâna de Vale. Handbaliştii orădeni îşi vor încărca bateriile la munte timp de şapte zile, urmând ca apoi să revină la Oradea şi să-şi continue pregătirea pentru partea a doua a campionatului pe plan local. Echipa pregătită de Sebastian Tudor va disputa mai multe jocuri amicale, atât pe teren propriu, cât şi în deplasare.
"Vrem să câştigăm seria"
La stagiul montan de pregătire vor fi prezenţi toţi componenţii lotului, niciun jucător nefiind indisponibil, astfel că antrenorul orădean va putea să lucreze după programul stabilit, accentul urmând să fie pus pe acumulările de ordin fizic. "Se ştie cât de importantă este pregătirea din perioada de iarnă pentru sezonul de primăvară, de aceea vom lucra pe acumulări fizice. Ne aşteaptă o jumătate de campionat foarte dificilă, dar cu toate astea ne dorim să ne menţinem pe primul loc, neînvinşi, dacă se va putea. Obiectivul nostru pentru sezonul de primăvară îl reprezintă câştigarea seriei şi abordarea cu succes a dificilelor partide de baraj pentru promovarea în eşalonul de elită, însă pentru realizarea acestui obiectiv ar mai trebui aduşi trei jucători mai experimentaţi", este de părere antrenorul formaţiei orădene, Sebastian Tudor.
Fără transferuri în intersezon
Nu de aceeaşi părere este, însă, directorul sportiv al CSM Oradea, Nicuşor Vaşadi, care nu pare deloc convins de ideea că echipa are nevoie de întăriri. "Eu nu cred că este cazul să aducem alţi jucători, echipa să joace cu jucătorii care sunt acum în lot. Am insistat să se formeze un nucleu de jucători orădeni, care în timp să crească în valoare pe lângă handbaliştii experimentaţi din lot, cu prezenţe chiar şi în Liga Naţională. În opinia mea, antrenorul Sebastian Tudor a făcut o treabă bună în acest sens, echipa este pe un drum bun şi trebuie să continue pe aceeaşi linie, ba chiar mai bine decât în prima parte a sezonului. Ne-am bucura să nu mai pierdem în acest campionat, chiar dacă este evident că nu se mai pune problema să pierdem primul loc", ne-a declarat oficialul orădean. În cazul depăşirii cu succes a barajului şi a promovării pe prima scenă, directorul sportiv al CSM Oradea admite că lotul actual trebuie întărit. "Nu vom mai face transferuri în acest sezon, avem un lot omogen şi doar dacă vom reuşi să promovăm ne vom ocupa de transferuri şi de întărirea lotului de jucători. Băieţii trebuie să joace ca şi până acum, să promoveze şi abia apoi vom vedea ce transferuri vom face. Cum aproape sigur adversara noastră la baraj va fi liderul seriei C, U Craiova, vom urmări această grupare la mai multe meciuri în această primăvară, pentru a ne edifica asupra jocului şi potenţialului formaţiei oltene", a punctat Nicuşor Vaşadi. Handbaliştii orădeni vor reveni la Oradea pe data de 13 ianuarie, continuându-şi pregătirea la Arena "Antonio Alexe".



Comentarii
Nu există nici un comentariu.