Începe un nou sezon de Champions League
O dată cu partidele din această seară, cea mai populară, mai urmărită şi mai bogată competiţie europeană intercluburi, UEFA Champions League, ia startul într-un nou sezon. După ce anul trecut s-a văzut că nu întotdeauna granzii fotbalului reuşesc să-şi adjudece victoria finală şi că atunci când ai o echipă fără nume mari, dar cu jucători dornici de afirmare, capabili să îndeplinească orice schemă tactică, poţi să dai lovitura (cazul FC Porto este mai mult decât elocvent), surprizele pot să apară oricând. Va fi o luptă mai strânsă ca niciodată, un duel fotbalistic la cel mai înalt nivel care face cinste acestui sport atât de iubit, dar şi de hulit în acelaşi timp, un sport care a dat şi eroi, dar a şi plătit tribut prin numeroasele vieţi curmate prematur. Programul primei runde, toate meciurile din această seară fiind programate de la ora 21,45:
Grupa E: Arsenal Londra - PSV Eindhoven; Panathinaikos Atena - Rosenborg Trondheim;
Grupa F: Celtic Glasgow - FC Barcelona; Şahtior Doneţk - AC Milan (transmis, în direct, de Pro TV);
Grupa G: Internazionale Milano - Werder Bremen; CF Valencia - Anderlecht Bruxelles;
Grupa H: FC Porto - ŢSKA Moscova; Paris Saint-Germain - Chelsea Londra.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.