Lotus Felix a susţinut, luni, pe propriul teren, o partidă de verificare cu divizionara C, FC Odoreu, câştigată de formaţia vizitatoare, scor 2-1 (1-0), graţie unui gol marcat în ultimul minut de joc. Pentru Lotus a înscris Brândaş, care a fost trimis în teren în repriza secundă. Antrenorul Lucian Ciocan a aliniat o formaţie cu mulţi jucători tineri, preferând să-i menajeze pe titulari, care, la sfârşitul săptămânii trecute, au câştigat turneul de sală organizat de AJF. Formaţia de start aliniată de gazde a fost: Câmpan - Gabor, Chilba, Pavel, Lucuţa - Anton, Rusu, Simoc, Felix, Toth - Răican, Morna. "Nu rezultatul a fost primordial pentru noi, ci să verificăm potenţialul jucătorilor care se află în pregătiri cu echipa. Suntem aproape de a finaliza lotul de jucători cu care vom aborda returul Diviziei D, cristalizându-se din ce în ce mai mult şi primul 11", a declarat antrenorul formaţiei Lotus. Azi, de la ora 11.00, pe terenul din Cihei, este programat un alt joc de verificare, între formaţia gazdă şi Minerul Ştei.