Vacanţa i-a readus acasă şi pe fotbaliştii orădeni care evoluează la alte echipe din ţară şi străinătate. A doua ediţie a "Cupei Porcului", competiţie organizată pe terenurile sintetice ale unei baze sportive "5x5 Fotbal", le-a dat prilejul orădenilor să-i revadă pe cei mai reprezentativi jucători locali plecaţi spre alte zări. Şi nu sunt deloc puţini. Zeno Bundea, Csaba Borbely (ambii de la Universitatea Craiova), Marius Popa (FC Naţional), Erik Lincar (Dinamo Moscova) sunt doar câteva dintre numele importante care au ales să transpire la acest turneu. Din plăcere, în primul rând. "Stăteam dimineaţa la o cafea cu Erik şi am aflat că după-amiaza urma să înceapă o competiţie pe teren redus. Imediat ne-a venit ideea de a ne face şi noi o echipă. Ne-am adunat repede încă 5-6 jucători şi iată-ne aici. O mişcare este binevenită oricând. Puţin să fim atenţi să nu ne accidentăm, în rest, totul este OK", a mărturisit Zeno Bundea care a evoluat în echipa "Galacticii", alături de fratele său, Alexandru, Lincar, Popa, Lupuţ şi "veteranii" Câmpan şi Bălaj, aceştia din urmă fiind şi ei foşti componenţi ai FC Bihor-ului. Asemenea galacticilor madrileni, orădenii au întâmpinat ceva dificultăţi pe gazon izbutind o victorie, o remiză şi o înfrângere. Însă din arsenalul acestora n-au lipsit driblingurile subtile, combinaţiile de efect şi glumele. "Borbely, vezi ce faci. Măcar aici să dai goluri. Să şutezi cu stângul tău aşa cum faci de obicei", i-a spus Bundea coechipierului său de la Universitatea Craiova, care a jucat într-o altă echipă, împreună cu Dianu, Lazăr (ambii de la FC Oradea) şi Coţan (Liberty Salonta). Nici Marius Popa, care a jucat atacant, nu a scăpat de atenţia mijlocaşului Universităţii. "Hai Popică, că doar nu eşti Del Piero", a fost atenţionat portarul FC Naţionalului într-un moment în care a "arestat" mingea, încercând să-şi demonstreze tehnicitatea. Pentru "galacticii" orădeni n-a contat că au fost eliminaţi prematur din întrecere. Importantă rămâne prietenia dintre ei şi speranţa că într-o zi vor ajunge să joace împreună pentru oraşul lor natal...