Învinse, dar şi defavorizate
LPS Târgu Mureş - CSŞ "Liceul Teoretic" Salonta
74-39 (24-13, 16-9, 22-6, 12-11)
Plecată la Târgu Mureş, la ora 6 dimineaţa, în ziua jocului, şi doar cu şapte jucătoare (atâtea au încăput în maşina de transport), echipa salontană n-a putut emite pretenţii în faţa mult mai experimentatelor adversare locale. Cu toate acestea, salontancele, pregătite de prof. Kiss Andrea, s-au comportat onorabil, dând o replică bună în două sferturi ale partidei. Succesul gazdelor a fost una meritat şi logic, însă, la final, bihorencele au constatat cu stupoare că pe foaia de arbitraj figurau mai puţine puncte decât ar fi fost normal.
"A fost o situaţie fără precedent pentru mine. Pe lângă faptul că tabela electronică a luat-o razna de câteva ori, fără să putem urmări evoluţia exactă a scorului, la final, fetele au constatat că aveau trecute pe foaie cu câte 2-3 puncte mai puţin decât au reuşit la meci. Gazdele nu aveau nevoie de acest sprijin, deoarece au fost superioare, principalul nostru scop fiind acela ca jucătoarele să capete experienţă într-o competiţie naţională", ne-a declarat antrenoarea echipei salontane.
Cele şapte jucătoare care au făcut delasarea la Târgu Mureş au fost: Cristina Popa (13 puncte), Kenderesi Laura (12), Adela Totorean (6), Andrea Precup (5), Cristina Jurcan (2), Laura Pop (1), Emilia Vâlcan.
În etapa următoare, programtă duminică, salontanele vor întâlni pe teren propriu echipa CSŞ Satu Mare.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.