Chiar dacă voleiul românesc și-a desemnat campioanele, situația în ceea ce privește eșalonul secund este incertă. Astfel, echipa de senioare CSU Oradea așteaptă să vadă când va fi programat turneul final de promovare în Divizia A1.

Arcada Galați, la masculin, și Volei Alba Blaj, la feminin, sunt noile campioane ale României după ce federația de specialitate a decis ca sezonul competițional 2019-2020 să fie încheiat din cauza pandemiei cu noul tip de coronavirus. În ședința în care s-a luat această hotărâre s-a stabilit ca întrecerea ligii secunde să fie suspendată, asta deoarece promovatele în prima divizie urmează a fi stabilite în urma unor turnee de promovare. „Divizia A2 este suspendată și va continua pentru că va trebui să joace pentru promovare, atunci când situaţia o va permite. Asta s-a hotărât în Consiliul director", a transmis, printr-un comunicat de presă, Paul Szabo-Alexi, unul dintre cei doi antrenori ai formației bihorene. Programat inițial pentru perioada 1-3 mai, turneul final de promovare va fi reprogramat pentru o dată ulterioară, în funcție de evoluția pandemiei. Echipele calificate la turneul final sunt CSU Medicina Târgu Mureș, CSU Oradea, CSM Focșani și Tomis Constanța. Formația orădeană a intrat în vacanță forțată începând cu data de 18 martie, fiecare dintre jucătoare pregătindu-se în mod individual, acasă.

CSU Oradea: Ana Maria Radu Fîcă, Iuliana Fîcă, Alexandra Breban, Andreea Maxim, Roxana Haidu, Daiana Adamcsik, Giulia Blaj, Diana Telian, Andreea Grosu, Flavia Chiș, Mădălina Pura, Denisa Năstruț, Alexandra Bikfalvi. Antrenori: Mariana Szabo-Alexi și Paul Szabo-Alexi.