Încet, dar sigur, Crişul Sântandrei îşi conturează lotul pentru ediţia de campionat care va debuta pe 30 august. Una dintre revelaţiile sezonului trecut din Liga a III-a a mai perfectat două transferuri ale unor jucători bihoreni.

Ultimii veniţi la echipa antrenată de Călin Cheregi sunt portarul Raul Buta (21 ani) şi mijlocaşul George Cherman (21 ani). Buta a apărat în ultimii cinci ani la Şoimii Lipova, unde a ajuns de la Olimpia Salonta, iar Cherman vine de la FC Bihor, pentru care a evoluat sporadic în ediţia trecută de campionat. Raul Buta a semnat un contract pe trei ani, iar George Cherman a fost împrumutat pe un sezon de la echipa orădeană. Venirea lui Buta intensifică lupta pentru un post de titular în poartă, la care mai aspiră Iulian Anca Trip şi Eduard Nergheş.

De la reluarea pregătirilor, Crişul Sântandrei i-a mai adus pe Andrei Hosu (19 ani), sub formă de împrumut, tot de la FC Bihor, şi pe Patrick Blăgea (22 ani, la final de contract cu Lotus Băile Felix).