Într-un anunț de ultim moment, FC Bihor Oradea informează că tânărul jucător Lucas Ionuț Ferche a fost promovat pentru viitorul sezon competițional la echipa de seniori a clubului roș-albastru. Acesta era component al echipei de juniori U17 a roș-albaștrilor.

„Unul dintre tinerii clubului nostru, care s-a remarcat din plin în sezonul competiţional 2024-2025, Lucas Ionuţ Ferche, a făcut pasul către echipa mare, el fiind legitimat la formaţia de seniori pentru sezonul următor. Născut la Oradea, la data de 26 ianuarie 2008, Lucas Ionuţ Ferche a făcut parte sezonul trecut din echipa de juniori U17 a clubului nostru, unde s-a remarcat din plin, fiind unul dintre liderii formaţiei pregătite de către Adrian Sorin Todea — echipă care a câştigat seria Campionatului Naţional din care a făcut parte, dar care a avut şi un parcurs foarte frumos în cadrul Cupei României, unde a ajuns până în finală, după jocuri care ne-au făcut să fim mândri de tinerii noştri jucători. Şi în finala cu FC Player București, Lucas şi-a trecut numele pe lista marcatorilor, înscriind unul dintre cele două goluri ale formaţiei noastre. De asemenea, în sezonul recent încheiat, Lucas Ferche a fost utilizat şi la echipa de juniori U19 a FC Bihor. Din noul sezon însă, Lucas, care este jucător de profil ofensiv, va face parte din lotul echipei de seniori a FC Bihor, unde va purta pe tricou numărul 37. Clubul nostru îi transmite mult succes lui Lucas Ionuţ Ferche în tricoul echipei mari”, informează FC Bihor Oradea.