Începe campania de calificare la CM 2022 - România înfruntă Macedonia de Nord
Echipa naţională de fotbal a României începe în această seară preliminariile Cupei Mondiale din 2022. De la ora 21:45, pe Arena Naţională, din Bucureşti, selecţionata tricoloră înfruntă Macedonia de Nord, echipă calificată la Campionatul European din vara acestui an.
Secundul Nicolae Dică va alcătui primul unsprezece pentru partida cu Macedonia de Nord şi va efectua schimbările de jucători împreună cu selecţionerul Mirel Rădoi, aflat în izolare după ce a fost depistat pozitiv la Covid-19. Dică este de părere că România are prima șansă la victorie chiar dacă adversarul este calificat la EURO. "Nu cred că Macedonia de Nord este favorită. Într-adevăr, ei sunt calificaţi la EURO 2020. Eu spun că noi suntem favoriţi pentru că jucăm acasă. Trebuie să mergem cu gândul ăsta, că suntem echipa mai bună şi putem să câştigăm acest joc. Eu mi-aş dori să luăm maximum de puncte în următoarele trei partide, dar dacă ne gândim la adversarii pe care îi avem, 7 puncte ne-ar fi la îndemână. Însă e important ca noi să gândim că putem lua maximum de puncte din aceste trei meciuri. Pentru că noi vrem să câştigăm cu orice adversar întâlnim. De când am venit, ne-am propus să avem o posesie bună, să ne creăm multe ocazii, să marcăm multe goluri şi să câştigăm. Acestea sunt obiectivele noastre. Să fim o echipă agresivă, să facem presing sus indiferent de adversar. Dar pentru asta avem şi noi nevoie de timp", a spus Dică, care a adăugat că principalul pericol pentru echipa naţională îl reprezintă Goran Pandev: "Pandev este jucătorul cel mai important al Macedoniei. El este un jucător care poate face diferenţa în ultimii 30 de metri, să marcheze, să dea pasă de gol sau să elimine 1-2 jucători din joc".
Prima reprezentativă va disputa în luna martie alte două partide din cadrul preliminariilor: la 28 martie cu Germania (ora 21:45, Arena Naţională din Bucureşti) şi în 31 martie cu Armenia (ora 19:00, în deplasare). În Grupa J, România mai are adversare Islanda şi Liechtenstein. La CM 2022 se califică direct primul loc din grupă, locurile secunde urmând să dispute baraje. Ultima Cupă Mondială la care a participat România a fost cea din 1998, din Franţa.
Echipa probabilă a României: Niță - Ov. Popescu, Chiricheș, Nedelcearu, Toșca - R. Marin, Stanciu - Man, I. Hagi, Mihăilă - Pușcaș.
Astăzi se mai dispută jocurile: Liechtenstein - Armenia, Germania - Islanda (ora 21:45).
Grupa B: Suedia - Georgia, Spania - Grecia (ora 21:45). Kosovo stă.
Grupa C: Bulgaria - Elveția (ora 19:00), Italia - Irlanda de Nord (ora 21:45). Lituania stă.
Grupa F: Israel - Danemarca (ora 19:00), Moldova - Insulele Feroe, Scoția - Austria (ora 21:45)
Grupa I: Andorra - Albania, Ungaria - Polonia, Anglia - San Marino (ora 21:45).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.