Ediţia a noua a Turneului memorial Antonio Alexe debutează în această seară, la ora 19.00, cu meciul dintre CSM U Oradea şi Rilski Sportist (Bulgaria). La competiţia de la Arena Antonio Alexe mai participă  FC Argeș Pitești.

Orădenii dispută primul meci de pregătire în faţa propriilor suporteri în compania unui adversar care participă şi el în FIBA Europe Cup. Pentru numeroşii fani ai "roş-albaştrilor" este un excelent prilej de a vedea noua faţă a echipei orădene, după permutările din această pauză competiţională, dar şi să urmărească un duel între formaţii bine cotate din România şi Bulgaria.

Accesul spectatorilor este gratuit, însă cu câteva amendamente în contextul pandemiei COVID-19, cu scopul de a preveni eventuala răspândire a virusului SARS-CoV-2. Accesul spectatorilor va fi permis în limita a 75% din capacitatea sălii, dar nu mai devreme de 60 minute înaintea orei anunțate de începere a meciurilor.

Alte  precizări cu privire la accesul publicului în Arena Antonio Alexe la cele trei jocuri:

 Conform normelor în vigoare (Hotărârea Nr. 932 din 10.09.2021) pot participa persoanele care:

Sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, sau

Prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, sau

Prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 de ore, sau

Se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Toate categoriile mai sus enumerate trebuie să prezinte o dovadă în acest sens la intrarea în Arena Antonio Alexe.

Minorii sunt exceptați, conform prevederilor Ordinului Nr. 535/1.505/2021, emis comun de Ministerul Tineretului și Sportului, respectiv Ministerul Sănătății, de la prezentarea dovezilor medicale necesare participării în calitate de spectatori la evenimentul sportiv.

Pe tot parcursul prezenței în incinta Arenei Antonio Alexe, toate persoanele participante vor avea obligația de a purta în permanență mască de protecție care să acopere gura și nasul. Organizatorul își rezervă dreptul de a lua măsuri în cazul în care această regulă nu este respectată.

Celelalte jocuri ale turneului:

Vineri, 17 septembrie, ora 16.00: Rilski Sportist - FC Argeș Pitești

Sâmbătă, 18 septembrie, ora 18.00: FC Argeș Pitești - CSM CSU Oradea.