Spre deosebire de anul trecut, când echipele de seniori angrenate în competiţiile organizate de Asociaţia Judeţeană de Fotbal (AJF) Bihor nu s-au înghesuit să participe la turneul de fotbal în sală (5+1) "Cupa de Iarnă", la ediţia din acest an, şi-au anunţat prezenţa şi au achitat taxa de participare nu mai puţin de 16 formaţii. Interesant este că, dintre acestea, doar trei (Lotus Felix, Regiana Cefa şi Crişul Aleşd) activează în Divizia D, una retrasă în tur din acest eşalon (FC Tileagd), restul evoluând fie în Campionatul Judeţean (Victoria Avram Iancu, Săgeata Auşeu, Manfred Aleşd, Frontiera Oradea, Partizanul Sânnicolau Român, Termalul Livada - cu două echipe, Inter Nojorid, Cetatea Biharia, Vulturii Dobreşti, Electric Star Marghita), fie în întrecerile pe teren redus (Cordless Oradea). Echipele înscrise vor fi repartizate în patru grupe, organizatorii intenţionând ca grupările din Divizia D şi liderul detaşat al Seriei Sud din Campionatul Judeţean, Victoria Avram Iancu, să fie desemnate capi de serie, astfel încât nu se vor întâlni între ele în prima fază a turneului. Competiţia, găzduită de sala de sport a Liceului "Onisifor Ghibu, va demara sâmbătă, cu începere de la ora 9.30, şi se va încheia duminică. Şedinţa tehnică a întrecerii va avea loc mâine, de la ora 12.00, la sediul AJF Bihor. Pe lângă trofeul acordat ocupantei primului loc, organizatorii vor mai recompensa cu premii speciale pe golgeterul turneului, cel mai tehnic jucător şi cel mai bun portar. În altă ordine de idei, mai menţionăm că, până în prezent, reprezentanţii a cinci formaţii, CF Bihorul Beiuş, Olimpia Salonta, Crişul Aleşd (Divizia D) şi Manfred Aleşd, Partizanul Sânnicolau Român (Campionatul Judeţean) s-au prezentat la AJF Bihor pentru acordarea vizelor anuale ale jucătorilor, antrenorilor, instructorilor şi achitarea diferitelor taxe. Şi ceilalţi delegaţi sunt aşteptaţi zilnic, între orele 9.00-13.00, la sediul forului fotbalistic judeţean.