Protagonista unei campanii interesante de transferuri în această iarnă, FC Bihor punctează și la capitolul plecări. Ultimul jucător care s-a despărțit de gruparea orădeană este Ionuț Ban (27 ani).

 

„Jucătorul s-a alăturat actulului proiect al echipei de fotbal fanion a judeţului Bihor în vara anului 2022, timp în care a avut o evoluţie constantă în echipa nostră, adunând peste 50 de meciuri. În această perioadă, Ionuţ Ban, care a fost şi căpitan de echipă, a reuşit să înscrie 3 goluri şi a avut şi 17 pase de gol. Clubul îi mulţumeşte lui Ionuţ pentru întreaga sa activitate avută la echipă şi îi transmite mult succes în cariera sa pe mai departe!”, se menționează într-un comunicat al clubului orădean.

Rezilierea contratului s-a făcut de comun acord, după ce jucătorul de bandă stângă a solicitat o majorare salarială, neonorată de conducerea clubului. Din acest motiv, Ban a hotărât să plece de la echipă, deși mai avea un an și jumătate de contract.

”Cu exepția lui Militaru, a fost dorința lor să plece, nu eu mi-am dorit acest lucru, mai ales că nu am avut un lot numeros înainte și ne-am dorit să-l facem cât mai competitiv având în vedere obiectivul, să existe concurență pe fiecare post, iar cel mai bun să joace. Postul de titular se câștigă prin ceea ce face fiecare jucător la antrenamente și la meciuri. Cât privește renegocierea salarială, e stipulat în contract ca poate fi posibilă în perioada 1-15 august. Am insistat mult ca atât Sorian, cât și Ban să rămână cu noi, dar nu și-au mai dorit”, a comentat antrenorul principal Florin Farcaș.

Față de sezonul de toamnă nu se mai află în lot Flaviu Drăgan, Andrei Militaru, Andrei Chindlea, Alexandru Sorian, Ionuț Ban și Alexandru Popa, ultimul fiind în probe la FC Hermanstadt.

 

.