După ce, deunăzi, anunțam înființarea Asociației Județene de Powerlifting, revenim cu primul interviu acordat de președintele acesteia, valorosul sportiv Ionuț-Florin Lupaș.

Pentru început, interlocutorul nostru a vorbit despre intenția de popularizare a powerliftingului, în acest sens urmând să deruleze proiecte pentru tineri, dar și altele transfrontaliere:

„Momentan, sunt trei cluburi – structuri sportive, practic – afiliate, iar în viitorul apropiat ne propunem să mediatizăm, să promovăm, cât mai mult acest sport la nivel județean, având și sprijinul domnului Ovidiu Pănăzan, președintele Federației Române de Powerlifting. Vrem să derulăm cât mai multe proiecte pentru tineri, în special pentru cei din mediul rural, pentru a-i introduce în acest sport. Ne propunem chiar și proiecte transfrontaliere; fiind la granița cu Ungaria, oportunitățile există, mai trebuie doar să primim sprijinul necesar pentru așa ceva.

Avem în calcul să adăugăm și CS Bihorul Beiuș, dacă, bineînțeles, cei de acolo vor fi de acord și nu cred să existe vreun impediment. Momentan, acestea sunt toate cluburile de powerlifting din județ, dar nu neapărat numărul cluburilor este factorul decisiv în buna funcționare a asociației noastre, ci numărul persoanelor implicate”.

Interlocutorul nostru a lămurit și situația secției de powerlifting de la CS Bihorul Beiuș, proiect în care este implicat direct: „Încă de anul trecut, CS Bihorul Beiuș este afiliat la Federația Română de Powerlifting, urmând ca, la proxima Adunare Generală a forului național, să fie afiliat definitiv, conform procedurilor în vigoare, care prevăd întâi afilierea provizorie, prin votul Biroului Federal, iar apoi afilierea definitivă, prin hotărârea Adunării Generale a FRP”.

Cât privește calendarul competițional, președintele Lupaș speră ca Bihorul să găzduiască și în acest an competiții de nivel național: „Primul obiectiv competițional este organizarea unui campionat județean. După cum știți, noi am mai organizat campionate naționale de împins din culcat, chiar și de trei probe, la Beiuș, plus Cupa României. Va urma, bineînțeles, Campionat Național de Împins din culcat, organizat de Federația Română de Powerlifting, noi fiind gazda competiției. Această întrecere de nivel național va avea loc în perioada 2-3 decembrie, la Beiuș”.

La finalul interviului acordat, Ionuț-Florin Lupaș ne-a prezentat obiectivele sale din plan sportiv: „Împreună cu antrenorul meu, Ovidiu Pănăzan, am stabilit că primul concurs va fi unul de amploare, și anume Campionatul European din Danemarca, în perioada 2-7 mai. Apoi, în 23 mai, la Cluj-Napoca, voi participa la Campionatul Național de Clasic și Echipat. Va fi o premieră pentru mine, deoarece voi reprezenta Clubul Sportiv Bihorul Beiuș. Desigur, îmi propun evoluții cât mai bune, care să-mi permită urcarea pe podiumurile celor două competiții menționate.

Pe de altă parte, ca antrenor, sunt foarte mulțumit de elevii mei, stadiul pregătirii acestora, pentru perioada din an în care ne aflăm, este foarte bun, undeva la 70-80 la sută din capacitatea maximă. Programul de pregătire a fost foarte bine structurat, pentru aceasta beneficiind și de consilierea domnului Ovidiu Pănăzan, care este și antrenor federal.

Ca o noutate, vă anunț că beiușeanul David Sferle va reprezenta Bihorul și România la Campionatul Mondial de Juniori”.