Săptămâna trecută a fost una fastă pentru șteianca Irina Bara (163 WTA). Fără să se numere printre favorite, tenismena bihoreană a ajuns pâîn finala turneului ITF W80 (premii în valoare de 80.000 USD) “23e Open  Cagnes-sur-Mer Alpes Maritimes”, disputat pe zgură.

În Franța, sportiva în vârstă de 25 de ani legitimată la Steaua București, a învins-o în primul tur pe Carole Monnet (Franţa, 538 WTA), cu 6-1, 6-3, în al doilea a eliminat-o pe Ekaterina Gorgodze (Georgia, 216 WTA), scor 2-6, 6-3, 6-3, pentru ca în sferturi să beneficieze de forfait-ul australiencei Lizette Cabrera (133 WTA). În semifinale, Irina a a trecut de favorita numărul 3, Varvara Gracheva (Rusia, 94 WTA), cu 7-5, 6-4, pentru ca finala să o dispute împotriva

spaniolei Sara Sorribes Tormo (78 WTA). Până la urmă, iberica și-a confirmat statutul de principală favorită, impunându-se cu 6-3, 6-4. Cu cele 80 de puncte acumulate la turneul francez, Irina a avansat până în zona locului 142 în ierarhia WTA, aproape de cea mai bună clasare a carierei, locul 139 în august 2018. A fost a 20-a finală disputată de Irina (9 câștigate și 11 pierdute), dar cea mai importantă, ținând cont de nivelul concursului.