Jocurile Olimpice devin profitabile
Ediţia a V-a - Stockholm 1912
Congresul CIO din 1909 a atribuit oraşului Stockholm organizarea JO din 1912, o decizie ce se va dovedi înţeleaptă, capitala Suediei reuşind să ofere un cadru propice de desfăşurare întrecerilor, care, pentru prima dată de la înfiinţare, devin profitabile (46.767 coroane suedeze). Mai mult, după ce trei ediţii consecutive au stat în umbra unor Expoziţii Universale, Jocurile Olimpice şi-au recâştigat spiritul sportiv. Pentru a face faţă onorabil cheltuielilor legate de organizare, suedezii au apelat la subscripţii publice, suma colectată fiind suficientă pentru construirea unui stadion modern, pe care se desfăşoară şi astăzi, după aproape un secol, concursuri internaţionale de atletism. Alte două aspecte care au contribuit la succesul competiţiei au fost concentrarea întrecerilor (doar 15 ramuri sportive), eliminându-se unele discipline exotice (rackets, jeu de paume), dar şi unele tradiţionale, precum boxul (interzis în Suedia) şi ciclismul pe velodrom şi limitarea numărului de concurenţi ai fiecărei ţări, maximum 10 pentru fiecare probă.
Întreceri spectaculoase
Festivitatea de deschidere a fost fastuoasă, fiind superioară celor dinainte, delegaţiile defilând pe stadion, printre ele numărându-se şi cea a Finlandei, prezentă pentru prima dată la JO, chiar dacă sub drapelul Rusiei. Un fapt pitoresc legat de echipa Finlandei, care i-a scandalizat pe puritani (să nu uităm că este vorba de începutul secolului XX), l-a constituit purtarea unor fustiţe scurte până la genunchi de către sportivele din "Ţara celor 1000 de lacuri". Că atleţii au stat în prim-planul întrecerilor n-a mirat pe nimeni, însă prea puţini se gândeau că va urma o eră de dominaţie nordică în acest sport, în special în alergările de fond şi semifond, inaugurată de finlandezul Hannes Kolehmainen, triplu campion olimpic. Învingătorul din proba de 100 m, americanul Ralph Craig, n-ar mai fi reuşit acest lucru în zilele noastre, cele trei starturi false atrăgându-i eliminarea. În 1948, atletul american a fost purtătorul drapelului SUA la festivitatea de deschidere a JO de la Londra.
Discipline exotice ba, campioni exotici da
Dacă din programul olimpic au fost scoase disciplinele exotice, campionii exotici au fost răsplătiţi cu onoruri. Astfel, chiar dacă reprezenta SUA, câştigătorul probei de înot pe distanţa de 100 m, Duke Kahanamoku, era fiul unui principe din Hawaii, ajuns mai târziu star la Hollywood şi chiar şerif în Honolulu. Tot în această probă s-a consemnat şi debutul femeilor în întrecerile de înot, prima medalie de aur la 100 m revenind australiencei Fanny Durack. Un alt personaj exotic a fost americanul Jim Thorpe, descendent al unor triburi Sioux, care s-a impus detaşat în probele de pentatlon şi decatlon. La scurt timp de la încheierea Jocurilor, oficialii CIO au luat o decizie discutabilă, retrăgându-i medaliile sub pretextul că ar fi participat la concursuri profesioniste. Abia după 60 de ani, CIO a revenit asupra acestei decizii nedrepte, acordându-i, post-mortem, medaliile de aur marelui campion Jim Thorpe. Să mai notăm că Oscar Swahn a devenit cel mai vârstnic campion olimpic, la 64 de ani şi 258 zile, el făcând parte din echipa de tir a Suediei, medaliată cu aur în proba cerb alergător. Pe lângă atletism, sportivii nordici s-au remarcat la călărie (un veritabil triumf pentru suedezi), lupte greco-romane şi iahting, în timp ce englezii s-au impus la canotaj.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.