Juniorii de la HCM Oradea, în faţa debutului
Din această toamnă, numărul echipelor bihorene angrenate în Campionatul Naţional de handbal juniori (băieţi) a crescut. Spre deosebire de sezonul trecut, acum, Bihorul are reprezentante la toate nivelurile în sectorul juvenil. Dacă în campionatul rezervat juniorilor I şi II activează CSŞ Transilvania Oradea, respectiv Grup Şcolar "Alexandru Roman" Aleşd şi Colegiul Naţional "Samuil Vulcan" Beiuş, în intrecerea juniorilor III va fi angrenat, în premieră, şi Handbal Club Municipal (HCM) Oradea, club patronat de Pavel Mercea, un mare iubitor al "sportului cu mingea mică".
HCM Oradea îşi va face debutul în competiţiile oficiale mâine, la Baia Mare, locul desfăşurării primului turneu din seria G, în care au mai fost repartizate formaţiile băimărene Extrem I, Extrem II şi CSŞ nr. 2, Unirea Cluj-Napoca şi LPS Bistriţa. În condiţiile în care jucătorii orădeni au început să practice handbalul într-un cadru organizat doar de câteva luni, conducerea clubului nu se aşteaptă la cine ştie ce rezultate, esenţială, fiind, în acest moment, participarea în competiţie. "Pentru acest prim turneu aşteptările noastre sunt mai modeste. Când spun acest lucru mă gândesc că am început să lucrăm cu copiii din luna mai, în timp ce majoritatea adversarilor au cel puţin doi ani de pregătire comună. Oricum, important este că participăm şi orice rezultat favorabil va fi o surpriză plăcută pentru noi", a spus preşedintele Pavel Mercea.
Lotul pentru Baia Mare, din care fac parte jucători născuţi în anii 1990 şi 1991, îi cuprinde pe Adrian Gale, Danteş Mateaş, Cristian Muţiu, Alexandru Nan, Bogdan Pintilie, Şerban Ursu, Adrian Şuteu, Vlad Suciu, Valer Boros, Radu Drăgan, Sergiu Săvan, Paul Secară, Daniel Praja, Alexandru Plop şi Bogdan Baciu. Conducerea tehnică a echipei este una în care se îmbină tinereţea şi dorinţa de afirmare a antrenorului principal Gianin Ungur cu experienţa directorului tehnic Szasz Ladislau. Să mai spunem că Gianin, fostul portar al CSM-ului, a împlinit, ieri, frumoasa vârstă de 20 de ani, prilej cu care, alături de tradiţionalul "La mulţi ani", îi dorim succes şi în activitatea pe care a început-o de curând.
Altfel, în acest an, mai sunt programate două turnee, la Bistriţa (11-13 noiembrie) şi, din nou, Baia Mare (16-18 decembrie), urmând ca, la începutul lui 2005, să aibă loc ultimele trei, găzduite de Cluj-Napoca (20-22 ianuarie), Oradea (24-26 februarie) şi Baia Mare (17-19 martie). Ocupantele primelor două locuri se vor califica la turneul semifinal.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.