Când munca, talentul și disciplina se întâlnesc, apar rezultatele deosebite. Băieții de la CS Juniorul Salonta au pus în aplicare întreaga lor pregătire fizică și tehnică, și-au ațintit toate simțurile asupra momentelor decisive și s-au întors victorioși de la turneul de pregătire de la  Chişineu Criş.  

Cu un prim meci încheiat la egalitate, urmat de victorii pe linie, grupa 2017 de la clubul Juniorul Salonta, antrenată de Cristian Țîrlea și însoțită de antrenorul secund Ionuț Sabău a jucat exemplar la Kickers Spring Cup, fapt reflectat și în rezultatele înregistrate în faza grupelor, dar şi în partidele eliminatorii:

 CS Juniorul Salonta - Kickers Chişineu Criş -1-1

 CS Juniorul Salonta - Transilvania Academy 5-1

 CS Juniorul Salonta - CS Zimandu Nou  3-1

Semifinală:

CS Juniorul Salonta - Academia Semlac 3-1

Finala:

 CS Juniorul Salonta-FC Bihor 3-1

Echipa Campioană a Turneului Kickers Spring Cup :

Popa Răzvan - Bejan Mario, Naca Rareș, Babău Sebastian, Lakatos Mark, Mariscaș Ianis, Manciu Dragoș.

Adela BÂRLĂDEANU