Calificată în sferturile de finală ale Cupei LEN la polo, campioana României, CSM Frigo Conti Oradea, dispută astăzi prima manşă a acestei faze, întâlnind în deplasare echipa germană Spandau 04 Berlin, o echipă care aproape se confundă cu naţionala Germaniei.

 

Chiar dacă misiunea echipei orădene se anunţă foarte dificilă, Kadar & Co. sunt decişi să facă o partidă mare şi să obţină un rezultat care să se constituie într-o opţiune pentru calificarea în "careul de aşi" al competiţiei. Returul se va disputa la Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu" din Oradea, miercuri, 3 februarie.

Cele două echipe s-au întâlnit de două ori în toamna trecută. Nemţii s-au impus în cadrul unui turneu ce a contat pentru Euroligă, iar orădenii şi-au luat revanşa în cadrul Memorialului "Nicolae Rujinschi".

Echipa orădeană pregătită de Cornel Gordan a susţinut în această săptămână trei partide la Budapesta, care au contat pentru Interligă. Chiar dacă au pierdut o dată în faţa echipei Ferencvaros, şi de două ori în faţa formaţiei Honved, orădenii au putut să pregătească partida cu Spandau în compania unor adversari de calibru.

Programată astăzi, la Berlin, partida va debuta la ora 17.00.

Celelalte jocuri din cadrul primei manşe a sferturilor de finală ale Cupei LEN: Leonessa Brescia (Italia) - CN Marseille (Franţa), Ferencvaros Budapesta (Ungaria) - RN Savona (Italia), Akademja Cattaro (Muntenegru) - Primorje Rijeka (Croaţia).

Returul va avea loc în 3 februarie.