La final de an - Gala Sportului Şteian și-a premiat sportivii
Gala Sportului Șteian, eveniment ajuns la a IX-a ediție, desfășurată în sala mare de festivități a Casei de Cultură „Miron Pompiliu” Ștei , a reușit să fie momentul în care cei aproximativ 400 de sportivi legitimați în urbea de sub Apuseni să fie apreciați, și premiați, pentru rezultatele obținute.
Organizată pentru prima dată în orașul Ștei în anul 2012 - după ce destinele orașului au fost preluate de ing. Iulian Balaj și ec. Marius Cioară, cei care au fost aleși în funcția de primar, respectiv viceprimar, la alegerile locale din 10 iunie 2012 - a revenit în actualitate, după întreruperea din anul 2019 cauzată de pandemia care s-a abătut asupra omenirii. Gala Sportului Șteian a avut parte, în fața unui public deosebit de numeros, de momente diferite, sobre, destinse, dar și triste.
Invitaţi de seamă
Ca la marile evenimete sportive, Gala Sportului Șteian a debutat cu intonarea Imnului Național și al Uniunii Europene, după care moderatorul acestui eveniment - care a reușit să capaciteze, dar mai ales să implice publicul spectator pe coordonatele serii - a prezentat oaspeții care au dat curs invitației făcute de autoritățile locale. Am remarcat prezența consilierului județean Dorin Traian Boca, a directorului medical al Spitalului Orășenesc Ștei, dr. ortoped-traumatolog Sorin Luigi Vesa, a fostului mare fotbalist, fost component al echipei naționale de fotbal și fost vicepreședinte al LPF, Alexandru Boc, de două ori campion al României, precum și a fotbalistului în activitate, la Univeristatea Cluj, Ionuț Filip, și el deținător al titlului de campion național - ambii împărtășind, pe scenă, din experiența lor fotbalistică - dar și directori de la instituțiile din oraș, precum și mulți oameni din mediul de afaceri.
Momente triste
Ca la fiecare gală organizată până acum, și de această dată s-a ținut un moment de reculgere pentru eroii căzuți la Revoluția din 1989, dar și pentru sportivii care au plecat, între timp, mai devreme la cele veșnice. De această dată și familia sportului șteian a fost în doliu, cauzat de trecerea la cele veșnice a fostei, de acum, Simona Balaj, soția antrenorului de fotbal Sandu Balaj și mama voleibalistei Giulia Balaj, vicecampioană națională în cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, componentă a echipei CSȘ „Avram Iancu” Ștei. Ne raliem și noi la marea durere a familei Balaj, dorindu-le multă putere pentru a putea trece prin aceste grele momente și îl rugăm pe Bunul Dumnezeu s-ă aibă în paza Lui familia greu încercată.
Diplome și premii
Rând pe rând au urcat pe scenă șahiștii, practicanții de kickboxing și trupa de karate, prezentarea lor fiind făcută de prof. Alin Pașca, antrenorul CS „Crișul Negru” Ștei, urmați de superbele gimnaste, pregătite de prof. Teodora Liber. Președintele-antrenor de la CS „Iris” Ștei, Căiln Bara, a prezentat lotul celor care practică „sportul alb”, aceştia primind multe aplauze care au fost adresate, indirect, și celei mai titrate tenismene din Bihor, Irina Maria Bara. Voleiul a avut parte de prezența echipelor masculine, antrenate de prof. Sebastian Indrei, și a celei de minivolei feminin, în timp ce echipele de volei feminin, antrenate de prof. Răzvan Fărcanea, au fost alături de colega lor, Giula Balaj, la priveghiul mamei acesteia. Fotbaliștii au fost prezentați de Dănuț Pașca, vicepreședintele CSO Ștei, și directorul sportiv, Crăciun Pele, împreună cu administratorul Bazei Sportive Minerul, Florin Raț. Toți fotbaliștii au primit diplome și cadouri din partea autorităților locale, prin intermediul lui Moș Crăciun. Ec. Marius Cioară, viceprimarul orașului Ștei, a înmânat câte o Diplomă - pentru promovarea cu performanță și profesionalism a valorilor sportului șteian - antrenorilor Voicu Popa, Sandu Balaj, vicepreședintelui Dănuț Pașca, directorului sportiv Crăciun Pele, administratorului Florin Raț, antrenoarei Teodora Liber, antrenorilor Raluca Jude, Răzvan Fărcanea, Sebastian Indrei, Călin Bara, Alin Pașca, Daria Bara. De asemenea, au fost apreciați și distinși cu aceeași Diplomă, consilerul județean, Dorin Traian Boca, directorul medical al Spitalului Orășenesc Ștei, dr. ortoped-traumatolog Sorin Luigi Vesa, fotbaliștii Alexandru Boc și Ionuț Filip, directorul Școlii Gimnaziale „Miron Pompiliu” Ștei, prof. Emanuel Coroiu, precum și moderatorului acestei reușite gale, cu toate momentele plăcute și mai puțin plăcute, din păcate, care au caracterizat seara zilei de marți, 20 decembrie, din sala mare de festivități a Casei de Cultură „Miron Pompiliu” Ștei, a unei gale în care sportul juvenil, atât de sprijinit de autoritățile locale, a fost în prim-plan.
O mascarada politica , un suc si o napolitana asta e sprijinul …. Rasplatiti financiar ca in toata tara daca respectati valoarea .