Cine a crezut că după seria de cinci victorii consecutive la FC Bihor nu există frământări s-a înşelat amarnic. Nemulţumiţi că nu le-au fost achitate drepturile băneşti restante, deşi echipa a ajuns pe primul loc, fotbaliştii bihoreni au intenţionat să boicoteze antrenamentul de ieri dimineaţă. După o discuţie cu directorul tehnic Emerich Jenei, jucătorii au acceptat până la urmă să se dezechipeze şi să participe la şedinţa de pregătire, care a început cu oarecare întârziere. "Roş-albaştrii" s-au plâns că nu au încasat nici o primă în retur, un titular în majoritatea jocurilor având de încasat aproximativ 3.500 de euro. "Când am fost în afara primelor două locuri, am înţeles că nu primim banii, dar acum, când suntem în grafic, normal ar fi să ne fie achitate restanţele. Sau aşteaptă să treacă etapa de mâine, în care stăm, şi am putea pierde primul loc?", a spus unul dintre jucători. Informat despre intenţia fotbaliştilor, preşedintele Alexandru Sătmăreanu a venit la Stadionul Municipal şi le-a transmis că până la sfârşitul săptămânii viitoare vor fi achitate toate restanţele. "Aşa sunt jucătorii. Vor să se asigure că îşi primesc banii. Nu trebuie să uite că atunci când le-am spus ceva m-am ţinut de cuvânt, dar şi faptul că banii publici, din care e finanţată echipa, au un traseu mai anevoios. Le-am comunicat că până la meciul cu Unirea Dej le vor fi virate sumele restante. Zilele trecute le-am plătit salariul pe luna martie, luni sau marţi le vom da pe aprilie şi vom achita şi primele", a dat asigurări conducătorul lui FC Bihor. Totuşi, surse apropiate jucătorilor susţin că aceştia ar putea recurge la un gest similar la începutul săptămânii viitoare, dacă nu se va ajunge cu plăţile la zi. Este regretabil că, tocmai când echipa traversează un moment fast din punct de vedere al rezultatelor, la FC Bihor apar astfel de tensiuni. Bine ar fi ca atât jucătorii, cât şi finanţatorii clubului să dea dovadă de mai multă înţelegere şi să conştientizeze că un asemenea diferend ar putea avea efecte dintre cele mai negative asupra echipei, în tentativa ei de a promova în primul eşalon.