Poloistul echipei CSM Oradea, medaliata cu bronz a Superligii Naționale, și-a adus contribuția la victoria echipei naționale împotriva Germaniei, scor 16-12, în cadrul puterncicului turneu amical interanțional desfășurat în Serbia, la Sabac.

Naționala României de polo pe apă se află în linie dreaptă cu pregătirile pentru participarea la Jocurile Olimice de la Paris. În acest sens, tricolorii au participat, la finele săptămânii trecute, la un puternic turneu internațional amical la care au mai luat parte selecționate precum sunt cele ale Franței, Australiei, Germaniei, Muntenegrului și, evident, ale țării gazdă, Serbia. Cu doar doi orădeni în lot, David Belenyesi și Levente Vancsik, situație oarecum explicabilă având în vedere parcursul modest al bihorenilor în ultimul sezon competițional, naționala României a obținut 2 victorii și a suferit trei înfrângeri.

Principalele aspecte din cele 5 partide

În primul meci, România a fost învinsă clar de către Serbia, scor 13-7 după un meci în care ai noștri au luptat dar asta nu a fost suficient în fața unei formații mai valoroase. Cel mai bun marcator al echipei noastre în acest prim joc a fost Vlad Georgescu, autorul a trei goluri.

În cel de-al doilea joc, tricolorii au cedat, scor 10-6, în fața naționalei Muntenegrului. Partida s-a decis ca urmare a prestației modeste avute de echipa noastră pe parcursul sfertului al treilea pe care l-a pierdut cu scorul de 5-1, asta după ce România a terminat în avantaj primele două secvențe ale partidei. Andrei Prioteasa a fost cel care s-a evidențiat din echipa noastră, el fiind autorul a trei goluri.

În meciul al treilea, cel cu echipa Franței, tricolorii au reușit să obțină primul succes, scor 8-7. „A fost o victorie muncită a băieților într-un meci plin de intensitate şi determinare”, a transmis Federația Română de Polo. Principalul nostru marcator în această partidă a fost Tudor Fulea, autorul a trei goluri.

În partida cu numărul 4, România a fost învinsă categoric, scor 17-9, de către naționala Australiei. „Australienii au condus pe toată durata partidei, dar băieții au luptat cu toată forța în bazin, dar astăzi nu a fost să fie”, informează FRP. Într-un meci în care ai noști au avut nu mai puțin de 8 marcatori, Vlad Georgescu a fost singurul care a înscris două goluri.

„Levi”, jucătorul CSM Oradea, a marcat cu Germania

În fine, în ultimul joc din cadrul turneului din Serbia, România a reușit să se impună în fața Germaniei cu scorul de 16-12. În cadrul acestei confruntări a fost rândul ca unul dintre cei doi orădeni aflați în lotul tricolor, Levente Vancsik, să își treacă numele pe lista marcatorilor, cu o reușită. Tudor Fulea, cu 4 goluri, a fost principalul realizator al echipei pregătite de către Bogdan Rath.

Tricolorii au primit două zile libere, echipa României urmând a se reuni la Izvorani, la Complexul Sydney 2000, în data de 10 iulie, acolo unde se va pregăti până pe 21 iulie atunci când este programată plecarea spre Jocurile Olimpice.