Liga a III-a la fotbal - Rezultate de tot felul pentru echipele bihorene
Cele trei formații bihorene de fotbal care activează la nivelul Ligii a III-a au înregistrat toate rezultatele posibile. Dacă Lotus Băile Felix a reușit să câștige în deplasare, Crișul Sântandrei a obținut doar o remiză la Cluj-Napoca, iar CS Diosig a fost învinsă la Satu Mare.
Lotus, pe podiumul Seriei 9
Performera etapei a 6-a din Liga a III-a dintre formațiile bihorene a fost Lotus Băile Felix, cea care a reușit să se impună, cu 1-0, în deplasare, în dauna formației CS Timișul Șag. Bihorenii au reușit să obțină o victorie meritată pe terenul unei echipe care, în runda precedentă, reușise să învingă una dintre fruntașele acestui campionat al Seriei a 9-a. Unicul gol al partidei a fost înscris de către Denis Sala, cel care a marcat în minutul 14 după o lovitură de colț executată de către David Ciurcui. Succesul putea fi și mai clar dar echipa din Sânmartin a irosit două bune șanse de a marca prin Ciurcui și Tămaș. Cu 12 puncte acumulate, Lotus ocupă ultima treaptă a podiumului, iar în runda viitoare, vineri, 11 octombrie, va juca pe propriul teren în compania echipei Minerul Lupeni, a 6-a clasată. Cosmin Bodea, antrenorul bihorenilor, a jucat acest meci în următoarea formulă: Ad. Barabaș – T. Paublusztig, D. Ghiță, Sg. Oltean, M. Arsene – M. Negru (min. 46 T. Bochiș), D. Gheban, D. Sala, D. Ciurcui (min. 85 P. Blăgea), A. Chindlea (min. 79 C. Chenceanu) – R. Tămaș (min. 90+3 Al. Popa).
Doar remiză cu cea mai slabă echipă a campionatului
Un rezultat nesatisfăcător având în vedere poziția ocupată de adversar în clasament a fost cel înregistrat de echipa Crișul Sântandrei. Bihorenii au terminat doar la egalitate, scor 1-1, meciul jucat în deplasare cu Viitorul Cluj, ultima clasată din Seria 10. Călin Cheregi, antrenorul alb-albaștrilor din Sântandrei, încă nu a reușit să calibreze suficient constanța echipei pe care o pregătește câtă vreme aceasta alternează victoriile concludente cu rezultatele negative sau parțial negative. Așa s-a întâmplat și în această rundă în care Crișul a obținut doar o remiză pe terenul celei mai slabe echipe a campionatului până la acest moment, formație care pierduse toate cele 5 meciuri disputate în care reușise să marcheze o singură dată. Unicul gol al bihorenilor a purtat semnătura lui Robert Turcan, cel care a marcat în minutul 61 după un corner bătut de către Alex Sorian. Din păcate însă, după doar 4 minute, tânăra echipă gazdă (cel mai în vârstă jucător a avut 22 de ani) a reușit să egaleze prin Valy Szilaghy. În etapa următoare Crișul (locul 5) va evolua pe propriul teren sâmbătă, de la ora 15:00, cu CSM Sighetu Marmației, a 4-a clasată. Crișul în meciul de la Cluj-Napoca: R. Buta – L. Hadadea, D. Stan. R. Turcan, S. Gondor – D. Maghiar (56 C. Trip), A. Achim (46 G. Cherman), Al. Sorian (75 L. Prundaru), V. Costea – Sg. Pop (46 R. Pașca), R. Popescu (46 A. Hosu). Antrenor: Călin Cheregi.
Modești și cu cei abordabili
CS Diosig nu reușește sub nicio formă să intre pe linia de plutire în campionatul Seriei 10 din Liga a III-a după cea bifat cea de-a 6 etapă fără victorie. De această dată echipa pregătită de către Mădălin Popa a fost învinsă 2-0 în deplasare de către FC Olimpia Satu Mare, una dintre echipele abordabile ale acestui campionat. Cele două goluri ale gazdelor au fost marcate pe parcursul reprizei secunde. În urma celui de-al 5-lea eșec stagional, CS Diosig ocupă penultimul loc (locul 9) în Seria 10, cu doar 1 punct acumulat în 6 etape. În runda viitoare, bihorenii vor evolua pe propriul teren, sâmbătă, de la ora 15:00, cu Viitorul Cluj, ultima clasată, echipă care are aceeași linie de clasament dar un golaveraj inferior. CS Diosig în meciul de la Satu Mare: R. Giurgiucă – D. Bora, B. Mintaș, C. Letan, Ed. Marina, Ad. Popa (77 Zs. Hendre), P. Chiș Toie (58 T. Tamaș), R. Gergely (58 D. Marina), N. Lorincz (58 C. Covaciu), C. Roșu, R. Lukacs. Antrenor: Mădălin Popa.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.