După doar două etape jucate din campionatul Ligii a 5-a la fotbal au rămas doar două echipe neînvinse. Este vorba despre CSC Nojorid Livada, care a marcat din nou 5 goluri precum a făcut-o în runda inaugurală, și Zorile Buntești, formație ce a obținut acasă un succes la limită, obținut târziu (minutul 85), în derby-ul etapei cu Viitorul Bratca.

Viitorul Dobrești a reușit să obțină primul succes stagional administrând prima înfrângere nou-înființatei echipe din Cefa. * Inter Aștileu s-a impus clar în meciul susținut în deplasare cu AFC Crișana Oradea, asta după ce în prima etapă pierduse categoric, scor 1-5, meciul de acasă cu Zorile Buntești. * Partida dintre Vida Pomezeu și Slovan Valea Cerului nu s-a mai disputat deoarece echipa gazdă nu a asigurat asistență medicală. * Biharea Vașcău încasase un usturător 5-0 în deplasarea de la Nojorid din etapa inaugurală, dar acum a reușit să se reabiliteze pe propriul teren câștigând 3-1 duelul cu nou-înființata Minerul Voivozi, asta după ce la pauză scorul era egal, 1-1. * Cel mai spectaculos meci al etapei a doua s-a disputat la Bratca, între Minerul Șuncuiuș și CSC Nojorid Livada. S-au marcat nu mai puțin de 8 goluri, iar câștig de cauză au avut oaspeții care s-au impus cu scorul de 5-3. La pauză gazdele aveau un dezavantaj minim, de un gol, scor 1-2. * Așadar o rundă în care s-au marcat un total de 20 de goluri, adică o medie de 4 goluri pe meci în cele 5 partide disputate. Unirea Roșia a stat în această etapă.

 

Rezultatele și marcatorii etapei a doua:

Viitorul Dobrești- AS Cefa 2-0 (1-0)

Au marcat: Alex Burda 11, 63

Zorile Buntești – Viitorul Bratca 1-0 (0-0)

A marcat: Iosi Ciuciu 85

Crișana Oradea – Inter Aștileu 1-4 (0-1)

Au marcat: Ruben Coste 46 / Cătălin Gheorghe 24, 87, Răzvan Banciu 58, Florin Varga 90

Vida Pomezeu – Slovan Valea Cerului 0-3 (la „masa verde”, echipa gazdă neasigurând asistența medicală obligatorie)

Biharea Vașcău – Minerul Voivozi 3-1 (1-1)

Au marcat: George Deliman 2, Paul Varga 51, Gabriel Cabau 53 / Raul Teședan 41

Minerul Șuncuiuș – CSC Nojorid Livada 3-5 (1-2)

Au marcat: Narcis Lazau 21, Alin Oarga 63, Sergiu Ungur 90 / Raul Doboș 2, 29, 54, 81, Darius Pop 90+3

Unirea Roșia a stat.

 

Etapa viitoare (duminică, 15 septembrie): Viitorul Bratca – Crișana Oradea (ora 11:00), Minerul Voivozi – Minerul Șuncuiuș, AS Cefa – Biharea Vașcău, Slovan Valea Cerului – Viitorul Dobrești, Inter Aștileu – Vida Pomezeu și Unirea Roșia – Zorile Buntești (toate de la ora 17:00). CSC Nojorid Livada va sta.

 

CLASAMENT

1. CSC Nojorid Livada        2        2        0        0        10-3   6

2. Zorile Buntești                2        2        0        0        6-1     6

3. Viitorul Bratca                 2        1        0        1        6-3     3

4. Slovan Valea Cerului    1        1        0        0        3-0     3

5. AS Cefa                         2        1        0        1        5-4     3

6. Viitorul Dobrești             2        1        0        1        2-1     3

7. Inter Aştileu                   2        1        0        1        5-6     3

8. Minerul Voivozi              2        1        0        1        2-3     3

9. Biharea Vașcău             2        1        0        1        3-6     3

10. Minerul Şuncuiuş       1        0        0        1        3-5     0

11. Vida Pomezeu            1        0        0        1        2-5     0

12. Crișana Oradea          1        0        0        1        1-4     0

13. Unirea Roşia               1        0        0        1        2-6     0