Liga a V-a - Remize spectaculoase şi victorii la scor în etapa 21
Etapă cu trei remize spectaculoase, cu răsturnări de situaţie, şi cu tot atâtea victorii cu goluri multe la sfârşitul săptămânii trecute în eşalonul cinci. Victorioasă la scor cu Biharea Vaşcău, Zorile Bunteşti este sigură ţi matematic că va încheia campionatul pe loc promovabil, având 17 puncte avans faţă de a treia clasată, Unirea Roşia, cu cinci runde înainte de final.
Bunteştenii şi-au mărit avansul şi faţă de CSC Nojorid Livada, care deşi a avut un avantaj de două goluri pe final, s-a văzut egalată de Viitorul Bratca. Remiză in extremis şi pentru Unirea Roşia, într-un joc cu şase goluri în care Minerul Şuncuiuş a condus de două ori. Şi Inter Aştileu s-a aflat de două ori la conducere, dar Minerul Voivozi a revenit de fiecare dată, ambele echipe bifând al patrulea egal stagional.
2-0 înregistrat la pauză a fost un scor înşelător pentru Viitorul Dobreşti, care în partea secundă a încasat cinci goluri de la AFC Crişana. AS Cefa a încheiat din prima repriză conturile cu ultima clasată Slovan Valea Cerului, săltând până pe locul 5.
Rezultate şi marcatori din etapa 21:
Inter Aştileu – Minerul Voivozi 2-2
Marcatori: Cristian Butuc 6, Sebastian Mladin 36 (11 m) / Claudiu Gangoş 18, Raul Teşedan 71
Viitorul Bratca – CSC Nojorid Livada 4-4
Marcatori: Constantin Suciu 12, Dragomir Banciu 61, Mădălin Dungău 84, Daniel Baidog 90+2 / Raul Doboş 17, 41, Florin Balog 67, Raul Ciomeica 68
Unirea Roşia – Minerul Şuncuiuş 3-3
Marcatori: Liviu Tirla 3 (11 m), Davide Chirilă 58, Şerban Uşvat 90 (11 m) / Mihai Toderaş 20, Ştefan Dobai 22, Remus Moţiu 86 (autogol)
AFC Crişana Oradea – Viitorul Dobreşti 5-2
Marcatori: Scholler Eduard 53, Lakatos Andrei 57, Darius Petruş 69, Darius Puşcău 75, 78 / Raul Uşvat 38, 45
Zorile Bunteşti – Biharea Vaşcău 5-0
Marcatori: Dorin Diniş 3 (11 m), 38, 62, Dobbelaere Lion 34, Răzvan Buz 80
Slovan Valea Cerului – AS Cefa 0-3
Marcatori: Mihai Şerban 34, Alberto Avram 35, Mircea Vlad 42
Vida Pomezeu a stat.
CLASAMENT
1. Zorile Buntesti 19 17 1 1 107-23 52
2. CSC Nojorid Livada 19 15 1 3 77-34 46
-------------------------------------------------------------------------------------------
3. Unirea Roşia 19 11 2 6 55-42 35
4. Inter Aştileu 20 9 4 7 64-49 31
5. AS Cefa 19 10 1 8 52-44 31
6. Viitorul Bratca 20 9 3 8 47-43 30
7. Minerul Şuncuiuş 19 8 5 6 44-41 29
8. Biharea Vașcău 20 6 2 12 37-53 20
9. Vida Pomezeu 19 6 2 11 40-66 20
10. Viitorul Dobreşti 20 6 2 12 39-75 20
11. Minerul Voivozi 19 5 4 10 38-54 19
12. AFC Crișana Oradea 19 5 2 12 23-47 17
13. Slovan Valea Cerului 20 2 5 13 26-78 11
Etapa viitoare (duminică, 18 mai): Viitorul Dobreşti – Vida Pomezeu (ora 14.00); Biharea Vaşcău – AFC Crişana Oradea; AS Cefa – Inter Aştileu; Minerul Voivozi – CSC Viitorul Bratca; CSC Nojorid – Unirea Roşia; Minerul Şuncuiuş – Zorile Bunteşti (ora 18.00). Slovan Valea Cerului va sta.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.