Campioana României la minifotbal, echipă manageriată de către Spiridon Baltsavias, a câștigat primul meci din cadrul turneului final al Ligii Campionilor la minifotbal care se desfășoară în această perioadă în Italia, la Misano (lângă Rimini). Orădenii s-au impus cu 3-2 în disputa cu cehii de la Kafki Olomouc, informează bihorpenet.ro.

Repartizați într-o grupă de trei echipe, bihorenii și-au asigurat deja calificarea în optimile de finală ale competiției după succesul obținut în prima rundă. Următoarea adversară pentru AEK Oradea va fi formația maghiară Todor Pet Bau, într-o partidă care se va desfășura în cursul zilei de astăzi. În primul joc, treminat cu victoria campioanei României, scorul a fost deschis de către echipa din Cehia, fază la care Egri, portarul lui AEK, s-a ales cu un cartonaș galben. În continuare, orădenii au controlat meciul și, până la pauză, au reușit să întoarcă rezultatul prin golurile marcate de Nemțianu și Paulevici. Imediat după pauză însă, echipa din Cehia a reușit să egaleze, dar rezultatul final, spre bucuria delegației bihorene, a fost stabilit, cu 5 minute înainte de final, de către același Andrei Nemțianu care astfel a făcut 3-2 pentru AEK Oradea.

Minifotbal Champions League

GRUPA A

MFC Prestige – In-plus Varșovia 2-3

Terra Track Veliko Tarnovo – In Plus Varșovia 4-1

Terra Track – MFC Prestige

GRUPA B

Sensu Sarajevo – Ecolux 1-4

Dadi Gradnja – Ecolux 1-0

Dadi Gradnja – Sensu Sarajevo

GRUPA C

Mad Dogs Budapesta – Fenix Lovech 10-5

Topshoes Brno – Fenix Lovech 5-0

Mad Dogs – Topshose Brno

GRUPA D

AEK ORADEA – Kafki Olomouc 3-2

Todor Pet Bau – Kafki Olomouc 4-3

AEK Oradea – Todor Pet Bau

GRUPA E

FC Durlești – Silasi es Baratai 2-1

Chedra Tax Ploiești – Silasi es Baratai 1-1

FC Durlești – Chedra Tax Ploiești

GRUPA F

Edra Pardubice – Ankier Nedrzwika 1-1

Volta Moldova – Ankier Nedrzwika 4-3

Edra Pardubice – Volta Moldova

*se califică în optimile de finală primele două clasate din fiecare grupă plus cele mai bune patru din ierarhia echipelor de pe locul al 3-lea.